Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ioan Dîrzu (PSD): „Parlamentarii liberali își dovedesc încă odată slugărnicia față de Iohannis și Cioloș”

Publicat

ioan dirzu Parlamentarii liberali își dovedesc încă odată slugărnicia față de Iohannis și Cioloș.
La propunerea PSD un proiect de lege care elimină peste o sută de taxe a fost votat în unanimitate de Parlamentul României. Pentru a intra în vigoare proiectul de lege trebuie să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis.

Constat însă cu stupoare că un lucru care ar fi trebuit să fie bun pentru români, nu este bun și pentru președintele României. Klaus Werner Iohannis, nu dorește o astfel de lege ! O spune răspicat, în stilul caracteristic: cu o voce robot, plictisită ca și cum ar vorbi despre vreme.

Mai mult, liberalii care au susținut această lege în Parlamentul României dau de înțeles că au greșit când au votat acest proiect. Că așa cum spunea doamna Ligia Popescu reprezentat al PNL, liberalii au votat această lege din principiu.

Domnilor liberali, noi nu am votat această lege din principiu ! Nu noi ne-am schimbat părerea referitoare la acest proiect ! Pe noi nu ne interesează ce crede sau ce spune domnul Klaus Werner Iohannis, atunci când este vorba despre români !

Mergeți în stradă printre cetățenii acestei țări și vedeți ce părere au ei despre această lege! Lor să le spuneți că această lege denotă populism !
Din păcate, în ultima perioadă constat cu stupoare că orice inițiativă legislativă care vine în sprijinul românilor este catalogată de liberali sau de președintele Klaus Werner Iohannis ca fiind populistă.

Legea conversiei creditelor în franci elevețieni menită să vină în sprijinul a 200.000 de familii de români a fost catalogată ca fiind o lege populistă.
Iar acum, această lege care prevede eliminarea a 102 taxe este catalogată de liberali ca fiind tot o lege populistă.
Programul electoral al PSD-ului care propune o serie de măsuri de relaxare fiscală, creșterea punctului de pensie, a salariului minim și reducerea impozitelor pe pensii și salarii este catalogat ca find unul populist.

În aceste condiții mie nu-mi rămâne decât să îi întreb pe liberali și pedeliști următoarele lucruri:

Pe ei ca reprezentanți ai PDL și PNL cine i-a trimis în Parlamentul României ?
Pentru cine trebuie să gândim și să elaborăm legi ?
În folosul cui trebuie să facem legi în Parlamentul României ?

Analizând aceste aspecte, cred că ne aflăm în fața unei situații extrem de grave. Riscăm să ducem în derizoriu menirea parlamentarului ca reprezentant al românilor în Parlamentul României. Și poate și mai grav să inducem românilor idea că pentru ei nu se poate face nimic. Și asta pentru că tot ce ține de legi sau proiecte care să le îmbunătățească viața ar fi etichetat ca populism.

Ioan Dîrzu,
Parlamentar PSD, Alba

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax