Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

JOI, 3 APRILIE: Scriitorul Eugen Curta, aniversat la 55 de ani de la naștere, la Căminul Cultural din Galtiu

Publicat

Joi, 3 aprilie 2014,în ziua în care scriitorul albaiulian Eugen Curta ar fi împlinit vârsta de 55 de ani, la Galtiu, în satul său natal va fi organizat un eveniment cultural aniversar.

Cei care l-au cunoscut și l-au îndrăgit pe Eugen Curta sunt invitați să participe la evenimentul aniversar, ce va avea loc la Căminul Cultural „Eugen Curta” din Galtiu.

„Eugen Curta este unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani, a cărui operă nu este pe deplin cunoscută și recunoscută”, a precizat conf. univ. dr. Aurel Pantea.

Începând cu ora 10.00, la Școala Gimnazială „Ioan de Hunedoara” din Sîntimbru va avea loc o lectură publică, în Bibliobuz.

În continuare, la ora 12.00, la Căminul Cultural „Eugen Curta” din Galtiu va avea loc un moment de Evocare – Eugen Curta, prezentat de conf. univ. dr. Aurel Pantea.

Apoi, pe scenă va urca Grupul „Primavera” care vor susține un recital muzical, cursanții clasei de teatru vor face o lectură publică, vor cânta Leontina Fărcaș și „Mugurii de Tezaur” și elevii Școlii Gimnaziale Sîntimbru, care vor aduce câteva momente artistice.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” și Primăria Sîntimbru, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Alba-Hunedoara și Școala Gimnazială Sîntimbru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax