Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

JOI: La BLAJ se inaugurează noua staţie de epurare. INVESTIŢIE de 5 milioane euro pentru 25.000 de locuitori

Publicat

statie epurare blaj La Blaj se inaugurează joi, 23 octombrie, de la ora 12.00, noua staţie de epurare, o investiţie de aproximativ 5 milioane de euro ce va deservi peste 25.000 de locuitori. La eveniment au fost invitaţi să participe, pe lângă autorităţi judeţene şi locale, şi reprezentanţi ai Ministerului Mediului.

Staţia de epurare din Blaj preia apele uzate menajere colectate printr-o reţea de canalizare extinsă, care este foarte aproape de finalizare, transmit reprezentanţii administraţiei locale.

Potrivit acestora, este vorba despre cea mai importantă investiţie în protecţia mediului realizată în ultimii 20 de ani în zona Blaj. Aceasta va deservi peste 25.000 de locuitori.

Lucrările la noua staţie de epurare au demarat în urmă cu doi ani şi au fost finalizate la sfârşitul lunii iulie 2014.

Au făcut parte dintr-un proiect european derulat de operatorul Apa CTTA Alba, finanţat din fonduri europene, secţiunea „Fonduri de coeziune” din cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu.

Valoarea investiţiei este de aproximativ 5 milioane de euro.

Potrivit administraţiei locale, impactul cel mai important al acestei investiţii va fi asupra râului Târnava Mare. Evacuarea apelor uzate menajere colectate de la populaţie şi de la agenţii economici se va face după curăţarea acestora de substanţele poluante. Practic puritatea apei ce va fi deversată în râu se va încadra în limitele maxime admisibile.

Un alt beneficiu important va avea mediul agricol din zonă, prin fertilizarea terenurilor agricole cu nămolul biologic rezultat în urma procesului de epurare. Această investiţie vine să alinieze municipiul Blaj la standardele europene în privinţa mediului şi sănătăţii publice, având o durată de funcţionare prognozată de 50 de ani.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax