Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Județul Alba, de două ori în Cartea Recordurilor: Cel mai mare balmoș din lume s-a făcut la Gârda de Sus și ”Marea Îmbrățișare”, la Alba Iulia

Publicat

Judeţul Alba se poate mândri cu peisaje minunate, tradiţii, oraşe pline de istorie şi onoarea de a fi gazda unora dintre cele mai importante evenimente care au rămas în istoria unui întreg popor. Majoritatea oamenilor ştiu că la Alba Iulia s-a înfăptuit Marea Unire, au fost încoronaţi Regii Ferdinand şi Maria sau că aici găsim cea mai mare cetate din ţară. Dacă toate aceste lucruri sunt deja cunoscute, judeţul se mai poate evidenţia şi prin faptul că intrat de două ori în Cartea Recordurilor.

Prima dată când judeţul Alba a ajuns în Guinness World Records a fost în urmă cu şapte ani. În octombrie 2007, cei mai iscusiţi bucătari din Munţii Apuseni s-au adunat la Târgul de Turism Arieșeni – Gârda – Scărișoara, unde au preparat cel mai mare balmoş din lume. A avut o greutate de 510 kg şi a fost inclus în The Book of World Records.

Pentru pregătirea acestuia s-au folosit 443 de kilograme de smântână, luată de la sătenii din Gârda şi Arieşeni, 4,43 kilograme de sare, 35 de kilograme de făină albă şi 55,3 kilograme de mălai. După ce toate aceste ingrediente au fiert pentru câteva ore, au rămas 500 kg de balmoş tradiţional, adică peste 2.000 de porţii, care au fost împărţite celor prezenţi la Târgul de Turism.

Pentru omogenizarea compoziţiei s-au folosit linguri din lemn de 2,1 metri lungime, confectionate sub forma unor lopeţi.

World Record Academy a omologat la faţa locului acest record şi a oferit un premiu de 125.000 de dolari comunităţii locale, constând în servicii de promovare globală. Premiul a inclus câte o pagină gratuită de reclamă în Cartea Recordurilor pentru următoarele cinci ediţii şi promovarea potenţialului turistic al zonei pe site-ul oficial WRA.

Ideea balmoșului uriaș a venit în urma unei vizite făcute de proprietarii unor pensiuni din Gârda de Sus și Alba la un muzeu la recordurilor din Aubigny, Franța.

Maria Bogdan, Livia Danciu, Elena Lazea, Elena Dobra, Maria Bâc, Ioan şi Viorica Popa, împreună cu președintele Antrec Alba, Emil Comșa au fost persoanele care au iniţiat realizarea acestui record. Echipa a fost condusă de Aurel Dobra, directorul Şcolii Generale din Gârda de Sus.

În 2009, numele judeţului ajunge pentru a doua oară în Cartea Recordurilor, de această dată la Alba Iulia. În jur de 11.200 de oameni au luat parte, în data de 29 mai, la cea mai mare îmbrăţişare umană din lume. Pentru a atesta recordul, judecătorul Guiness Book, Paul Genny a parcurs pe bicicletă distanţa de aproape patru kilometri a lanţului uman care a înconjurat Cetatea Alba Carolina. La eveniment a fost prezent şi preşedintele Traian Băsescu. Acesta a petrecut 5 ore la Alba Iulia, pentru a lua parte la Marea Îmbrățișare. A stat în lanţul uman, alături de doi elevi de la Colegiul „Horea Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coșer, și în cazul acestui record a fost o idee de grup, după ce au văzut în Guinness World Records că în Mexic că aproximativ 6.000 de oameni au îmbrățișat orașul.

„Am vrut să facem ceva mare pentru o cetate care era în plină mișcare”, spune Mihai Coşer.

Acesta a precizat că și munca foarte grea a fost una de echipă. „Au fost foarte mulți sponsori care au imprimat tricourile cu Marea Îmbrățișare pe care le-au puratat cei prezenți, inclusiv președintele Traian Băsescu”.

Cele două recorduri nu au fost încă depășite: cel mai mare balmoș și cea mai mare îmbrățișare din lume rămân sub semnătura județului Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Emil-Anton COMȘA

    marți, 11.02.2014 at 05:44

    Pentru corectitudine trebuie să spunem că sprijinul oficial pentru ”Cel mai mare Balmoș” primit prin persoana lui Cosmin COVACIU, prefectul județului în acel moment, a fost definitoriu. O prezentare a acestor recorduri este postată și pe portalul ww w.antrecalba.ro.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax