Contacteaza-ne si pe
Publicitate

EVENIMENT

La privat sănătoasă, la stat bolnavă! Aceeași persoană, aceleași analize, aceeași zi, rezultate diferite

avatar

Publicat

Are 84 de ani, suferă de insuficiență renală, dar totuși analizele i-au ieșit aproape perfect. Este cazul unei femei din Alba Iulia care s-a prezentat pentru analize la un laborator din oraș. Pentru că rezultatele probelor primite erau mult prea bune pentru vârsta și problemele sale medicale, femeia a decis să repete, în aceeași zi, analizele la spital, iar rezultatul este total diferit. Cazul a fost dezvăluit de apropiații femeii care s-au prezentat la redacția Alba24 pentru a spune povestea. 

Familia femeii povestește că în data de 6 noiembrie s-au prezentat la ItalMed, un laborator din Alba Iulia, pentru analizele periodice, de care depindea noul tratament pe care îl avea de urmat. Pentru a nu mai aștepta pentru programări, analizele au fost plătite cu aproximativ 140 de lei. Femeii i s-a recolat sânge, iar după câteva ore i-au fost eliberate rezultatele. Dacă familia nu ar fi știut  de problemele de sănătate de care suferă femeia și de rezultatele altor analize făcute în timp, ar fi putut crede că aceasta, la cei 84 de ani ai săi, era perfect sănătoasă.

Însă familia a decis să repete analizele la laboratorul Spitalului Județean Alba, unde, stupoare, rezultatele au fost total diferite. Indicii erau la unele probe și de trei ori mai mari față de ce arăta rezultatul primit de la laboratorul privat.

Oamenii au luat din nou legătura cu cei de la ItalMed pentru a cere explicații și li s-a răspuns că sigur este o greșeală și vor repeta analizele, de pe aceeași recoltă de sânge. Așa s-a și întâmplat, iar rezultatele transmise telefonic au fost diferite de cele primite inițial însă, și în aceste condiții, nu corespundeau cu cele de pe ultima analiză de la spital.

Având în vedere că orele de recoltare au fost diferite ( ora 9.00 la ItalMed și ora 18.00 la spital – n.r.), rezultatele puteau să fie diferite, însă diferențele sunt mult prea mari spune familia femeii.

De exemplu, la analiza de uree, rezultatul de la laborator, indicele era 32 proba de dimineață, iar seara 87, iar la analiza de la spital, 109.

La creatinină, rezulatul de la ItalMed a fost de 0.9, iar la spital 2.16, iar lista poate continua.

Mai jos, rezultatele analizelor de la cele două laboratoare.

 

 

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

loading...
loading...
2 Comentarii

2 Comments

  1. avatar

    cititor

    miercuri, 08.11.2017 la 14:57

    Incompetenta!!!… multa incompetenta…

    • avatar

      Sica

      miercuri, 08.11.2017 la 16:55

      E hotie. Multe laboratoare private nici nu fac analizele si scriu din burta pe fise. In Bucuresti, acum cativa ani, un reporter a dus la 8 laboratoare esantioane de …. ceai de musetel pe post de urina. Analizele au relevat ca „urina” era OK.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Publicitate

ACTUALITATE

FOTO ȘTIREA TA: Parcare „după bunul plac” la Alba Iulia. Cum și-a lăsat un şofer maşina, lângă un supermarket

avatar

Publicat

Un nou exemplu de parcare „după bunul plac” a fost surprins la Alba Iulia. Cei care s-au aflat marți, în jurul orei 13:50, în parcarea unui supermarket din municipiu au putut observa o maşină pe care şoferul a lăsat-o, nestingherit, de-a latul pe locul de parcare.

Parcările unor şoferi din Alba sunt demne de „premiat”. Cam asta putem spune despre situaţia surprinsă în imagini de un cititor Alba24, în parcarea unui supermarket din Alba Iulia.

Autoturismul a fost surprins marți, în jurul orei 13:50, uitat de șofer „de-a latul” pe locul de parcare.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO VIDEO: Conferință la Muzeul Unirii din Alba Iulia: „Regina Maria pe frontul Marelui Război și al Marii Uniri”

avatar

Publicat

Istoricul Ștefania Dinu, a susținut marți 17 iulie, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, conferința „Regina Maria pe frontul Marelui Război și al Marii Uniri”. În cadrul conferinței a fost evidențiată activitatea reginei Maria pe frontul Primului Război Mondial, de la loialitatea faţă de cauza Aliaţilor la organizarea şi buna funcţionare a serviciului de ambulanţe destinate frontului, de la încurajarea răniţilor şi bolnavilor la prezenţa permanentă în mijlocul soldaţilor, alături de regele Ferdinand.

Contribuția Reginei Maria pe frontul Primului Război Mondial și loialitatea sa față de cauza în care Aliații erau implicați a fost detaliată pe larg de către Directorul general adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni și totodată istoricul Ștefania Dinu.

În cadrul unei conferințe ce a avut loc marți 17 iulie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Ștefania Dinu a prezentat dăruirea Reginei, cu care a organizat și a asigurat buna funcționare a serviciului de ambulanțe destinate frontului.

Totodată a evidențiat și prezența efectivă a Reginei în rândul răniților și al muribunzilor, și cum aceasta mergea pe front și încuraja oștenii alături de soțul său, regele Ferdinand.

Nu a fost omisă din prezentare nici momentul intrării familiei regale în Capitală sau prezența reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris.

Conferința omagiază  și 80 de ani de la trecerea în neființă a Reginei Maria la data de 18 iulie 1938.

Istoricul Ștefania Dinu a precizat că, expoziția la Alba Iulia este una temporară, deoarece ea va merge și în alte muzee din Transilvania și chiar va acea caracter internațional, fiind în tratatative cu reprezentanții unui muzeu din Roma.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRATIE

Sensuri unice noi, după reorganizarea circulaţiei rutiere, la Alba Iulia. Detalii de la Primărie

avatar

Publicat

Primăria Alba Iulia transmite detalii despre reorganizarea recentă a circulaţiei rutiere în municipiu. Este vorba despre instituirea a trei noi sensuri unice, pe străzi din oraş.

Arterele vizate sunt Nicolae Titulescu (parcarea BRD), Lucian Blaga (zona Pensiunii „Preciosa”) şi Traian.

Astfel, dacă aveţi drum prin centrul oraşului, reţineţi că, dacă veniţi cu maşina pe strada Mihai Viteazul, dinspre intersecţia cu Octavian Goga sau intersecţia cu I.I.C Brătianu, nu puteţi intra pe străzile Lucian Blaga sau Nicolae Titulescu.

Pe strada Traian, este sens unic dinspre intersecţia cu strada Basarabiei, cu acces interzis dinspre Munteniei (sensul de mers dinspre intersecţia Ferdinand-Munteniei-Traian).

Vă reamintim şi alte reorganizări ale traficului rutier la Alba Iulia, din ultima perioadă:

Vezi şi SENS UNIC pe strada Gladiolelor din Alba Iulia. Se circulă dinspre Bulevardul Transilvaniei

Vezi Modificări de circulaţie pe strada Brădişor

Vezi Sensuri unice pe străzile Avram Iancu, B.P. Haşdeu

 

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Peste 3 milioane de lei pentru reamenajarea parcului din Cîmpeni. Alei, aparate de sport și grup sanitar

avatar

Publicat

Parcul din Cîmpeni va fi renovat cu 3 milioane de lei. Se vor schimba mobilierul, spațiul de joacă, se vor monta aparate de fitness și se va construi un grup sanitar. Administrația locală a scos deja la licitație lucrările, iar acum se așteaptă depunerea ofertelor.

Potrivit proiectului, locaţia este în intravilanul orasului Cîmpeni, pe strada Avram Iancu, cu o suprafaţă totală de 11.1940 mp, cu rețele de utilităţi.

Se propun: noi trasee pietonale, acces auto controlat, separare zone verzi de cele pavate, crearea unei piaţete pentru diferite activităţi, crearea de zone decorative, spaţii de joacă, eliberarea unor zone ocupate cu arbori vechi şi înlocuirea lor cu specii de talie mică, arbustive sau floricole, grup sanitar public.

Având în vedere că acest obiectiv este compus din lucrări în valoare estimativă de 2.776.713,14 lei și dotări în valoare estimativă de 387.555,77 lei, ofertantul va face dovada că în ultimii 5 ani, calculați până la data limita de depunere a ofertelor, a dus la bun sfârșit lucrări similare cu cele care fac obiectul procedurii de achiziție, a căror valoare cumulată a fost de cel puțin 2.776.713,14 lei, fără TVA, la nivelul a cel mult două contracte.

Pentru proiectul a cărui valoare este de 3.164.268.91 de lei, cei interesați pot depune ofertele până la data de 30 iulie.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Comunicat de presă. Ioan Dîrzu cere Ministerului Sănătății să prezinte strategia pentru prevenirea bolilor de risc

avatar

Publicat

Deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu cere Ministerului Sănătății să prezinte viitoarea să prezinte viitoarea strategie  privind tratarea și prevenirea formelor severe de cancer, diabet și alte boli cu factor mare de risc în România.

Analiza ministerului Sănătății arată că acum există risc de discontinuitate pentru 13 molecule – în special la medicamentele ieftine sau la cele oncologice. S-au luat deja măsuri pentru rezolvarea situației. Ministerul Sănătății acționează preventiv pentru asigurarea aprovizionării pieței din România cu medicamente ieftine astfel încât bolnavii, în special cei bolnavi de cancer, să poată beneficia de cele mai noi medicamente în domeniu și în timp real.

Am formulat mai multe întrebări către Ministerul Sănătății prin care îi rog, la cererea cetățenilor, să prezinte viitoarea strategie de privind tratarea și prevenirea formelor severe de cancer, diabet și alte boli cu factor mare de risc în România. Mă interesează să știu că acești bolnavi vor beneficia de toate medicamentele de care au nevoie, subvenționate și pe perioadă nelimitată.

Taxa de clawback este în analiza unei comisii special constituite la minister care, în câteva zile, va face propuneri ce vor intra în dezbaterea publică. În acest context se lucrează deja la corecția prețurilor medicamentelor, proces care va fi finalizat la 1 Octombrie și care urmărește prioritar să prevină/împiedice dispariția din piață a medicamentelor ieftine.

O altă măsură este achiziția regională centralizată pentru anumite produse farmaceutice – cele cu preț mai mic sau cele cu număr mai redus de solicitări- astfel încât să fie asigurat tratamentul continuu al pacienților.

Acolo unde anumite medicamente lipsesc temporar se aplică soluția înlocuirii cu tratament cu aceeași substanță activă, dar sub altă denumire. În situația în care această soluție nu este posibilă Ministerul va recurge la achiziția în regim special.

Tot acest set de măsuri, inclusiv unele de natură coercitiv-contractuală – urmăresc ca distribuitorii și producătorii să fie prezenți pe piața românească astfel încât românii să găsească medicamentele de care au nevoie.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate