Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Licitație fără finalizare pentru panourile publicitare din Alba Iulia. PLUS un cadou făcut de Primărie firmelor lui Sebastian Ghiță

Publicat

afis electoral hava Rea credință sau incompetență până la capăt? Comisia primăriei condusă de mâna dreaptă a lui Mircea Hava, viceprimarul Paul Voicu, din care au mai făcut parte atât celalalt viceprimar Gabriel Pleșa cât și consilierul local Mircea Trifu, nu a emis nici până astăzi o comunicare oficială ca urmare a licitației având ca obiect amplasarea unor panouri publicitare în municipiul Alba Iulia.

Organizată cu mult tam-tam, licitația pentru o parte dintre panourile publicitare din Alba Iulia a avut loc pe 6 februarie, iar despre rezultatul ei, alba24.ro a relatat la acel moment.

Vezi aici Povestea panourilor publicitare din Alba Iulia. Când te pui cu finul lui Hava, te pui cu toată caracatița partidului

Din acest motiv, nu mai reluăm aici cum s-a ajuns la situația respectivă și de ce nu s-a dorit prelungirea unui contract care a adus Primăriei Alba Iulia în ultimii zece ani peste 100.000 de euro din chirie și taxa locală de publicitate, pentru o suprafață totală de teren de 30 de metri pătrați.

Iată însă că până acum (15 martie), deși a trecut peste o lună de la data licitației și conform procedurii, câștigătorii trebuiau invitați să semneze contractele pentru locațiile adjudecate, primăria Alba Iulia nu are nici o reacție. Nici un fel de comunicare oficială (cum este normal) pe aceasta temă nu a emanat dinspre comisia condusă de viceprimarul Paul Voicu.

În schimb, pe facebook, ”independentul” Mircea Trifu care jubila pe motiv că Primăria va face atât de mulți bani din închirierea panourilor cât să poată renova stadionul Cetate,  a postat că licitația se anulează, un anunț ilegal, dacă ținem cont că a luat-o înainte comunicărilor oficiale ale comisiei. De unde știe Trifu că s-a anulat licitația și cum își permite în calitate de membru al comisiei să emită păreri personale partinice în spațiul public, e altă poveste. Ține de iresponsabilitatea unui om care nu înțelege rigorile poziției de consilier local în care se găsește. Trifu n-a ”ciripit” deloc pe facebook atunci când alba24 a arătat ca s-au cheltuit aiurea peste 250.000 de euro pe niște proiecte fantomatice pentru ștrandul din Alba Iulia.

Problema pare legată de un șir de incompetențe fără sfârșit, împletite cu aranjamente și favoruri, sau chiar planuri de răzbunare. Așa că, deși locațiile au fost adjudecate de un număr de 6-7 firme din Alba și din țară care au oferit niște chirii imense, nimeni nu a semnat vreun contract pentru ca Primăria nu a fost capabilă să ducă procedura până la capăt! Efectiv niciunui câștigător nu i s-a comunicat rezultatul licitației și nici ce urmează după expirarea termenului de contestare. Iar termenul de 30 de zile pentru comunicare a fost deja depășit.

Asta spre deosebire de alte situații similare care s-au ”rezolvat” scurt și concis prin reînnoirea unor contracte prin acte aditionale, fără licitație si cu un preț negociat în defavoarea primăriei.

Concret, două firme care aparțin prin interpuși fugarului Sebastian Ghiță – patronul RTV și-au reînnoit în 2015 nu mai putin de 5 contracte prin acte adiționale, deci fără licitatie publica și fără respectarea regulamentului local de publicitate (locatiile respective nu se încadrau în acest regulament, la momentul respectiv). Asta in contradictie cu cele sustinute de primarul Mircea Hava, care spunea sigur pe el că ”nimic nu s-a făcut fără licitatie in acest domeniu”. Mai mult decât atât, deși inițial in consiliul local se stabilise o chirie de 100 de euro pe locație, la simpla solicitare a celor douaă firme, sumele sabilite în CL au fost reduse la jumătate și s-au semnat contractele la suma de 50 de euro pe locatie! Adică reprezentanții acelor firme au spus ca e prea mult 100 de euro si primăria s-a conformat imediat , acceptând un discount de 50 %. Toate astea sunt scrise negru pe alb chiar de primărie care ne-a transmis adresa de mai jos.

Panouri contracte euromedia & co Se pune întrebarea dacă Instituția Prefectului Alba, care veghează la respectarea legalității actelor emise, are ceva de spus în legătură cu cele menționate mai sus. În plus, poate află și Curtea de Conturi cum reprezentanții primăriei au făcut un cadou de 50 de euro pe lună din bani publici, pe fiecare locație, firmelor controlate de Ghiță.

Prin urmare, licitația actuală e undeva suspendată între incompetență (sigură) și rea voință (probabilă), pînă la noi ordine .

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Ion

    miercuri, 15.03.2017 at 21:07

    Se incadrau sau nu panourile ale de la Euromedia si Multireclama in regulament? Zice paranteza aia pe care voi ati pus-o in articol ca nu se incadrau. Deci ce a mintit primarul? VaI, vai.

  2. Gheoghe

    miercuri, 15.03.2017 at 23:32

    @Ion – Nu se încadrau adică nu-i respectau prevederile. Deci nu trebuiau reînnoite. Deci, de ce a semnat primarul ? Si de ce le-a scăzut chiria ? Si de ce a mințit ca toate sunt date prin licitație ? Vai, vai Ioane. Rămâi la grădina ta.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax