Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Liderii liberalilor din Alba au participat la ceremonia de învestire a lui Iohannis. Șeful PMP, Clement Negruț la masă cu Băsescu

Publicat

10846192_774734979281497_6269310951489631742_n Politicienii din Alba au fost alături de actualul președinte al României, Klaus Iohannis, dar și de fostul președinte, Trăian Băsescu. Consilierul local, Simone Albani, copreşedintele PNL Alba, Adrian Teban şi preşedintele PNL Alba Iulia, Florin Roman alături de prim – vicepreşedintele PNL, Teodor Atanasiu  au sărbătorit investirea în funcţie a noului preşedinte al României, Klaus Iohannis.

Şi chiar dacă Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni, preşedintele PMP Alba, Clement Negruţ alături de alţi membrii ai organizaţiei au petrecut la un local din Capitală. Mai exact a fost motiv de sărbătoare pentru o parte din politicienii din Alba, care în acest weekend au fost prezenţi în Capitală.

Nu ştim dacă au plecat spre Bucureşti în aceeaşi zi sau dacă au dat nas în nas prin Capitală, dar s-a văzut prin fotografiile pe care le-au postat pe Facebook că s-au distrat şi au sărbătorit în stil „mare”.

Teodor Atanasiu, Adrian Teban (co-președinte PNL Alba, primar Cugir), Florin Roman (președinte PNL Alba Iulia, vicepreședinte Consiliul Județean Alba),  și Simone Albani (consilier local Alba Iulia PNL) au fost alături de președintele Klaus Iohannis la ceremonia de investire.

De cealaltă parte, președintele PMP Alba, Clemenț Negruț, a participat la București, alături de alți membrii ai partidului, printre care și Elena Udrea, la întâlnirea cu fostul președinte al României, Traian Băsescu, după 10 ani de mandat. Negruț a avut rezervat un loc la masa unde au stab Băsescu și șefa PMP , Elena Udrea..

Foto: facebook

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax