Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

LIVE VIDEO Prefectul de Alba face declarații după ce județul a depășit incidența de 3 la mie și intră în Scenariul Roșu

Publicat

Prefectul Nicolae Albu face declarații în contextul creșterii incidenței COVID în județul Alba până la indicele de scenariul roșu.

Reamintim că județul Alba are incidență COVID la 14 zile de 3.06, potrivit datelor comunicate oficial de Grupul de Comunicare Strategică.

Știre în actualizare

Prefectul de Alba spune că marți va avea loc o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în care se vor lua o serie de măsuri.

Prefectul spune că măsurile se vor lua punctual, pe fiecare localitate și se vor intensifica măsurile de control.

Totodată acesta a anunțat că în județ mai există locuri în spitalele COVID, dar și la ATI.

În acest context, măsurile care pot fi aplicate, potrivit legislației în vigoare, sunt intrarea tuturor unităților de învățământ din sectorul preuniversitar în scenariul 3 (roșu) – adică activitate exclusiv online, obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise, pe lângă cele interioare, întreruperea activității cu clienții la interior în restaurante, baruri, cafenele, cinematografe. Pentru restaurante/baruri/cafenele se poate permite continuarea serviciilor de catering/take away/delivery.

Astfel de măsuri sunt decise de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Dele Ali

    marți, 20.10.2020 at 16:13

    Gargaristilor opriti-va si treceti la munca ! Luati masuri nesimtitilor! Voua chiar nu va pasa de ce se intampla in judet? Daca nu stiati suntem pe locul unu la infectari dupa capitala !
    Voi in ce lume traiti ? Sunteti normali?
    Se pare ca nu va intereseaza decat punga personala!Nu va deosebiti cu nimic de nemernicii din PSD.

  2. Rusinea

    marți, 20.10.2020 at 17:06

    Demisia ar fi un act de ONOARE, daca asta stie ce inseamna !

  3. Responsabilii

    marți, 20.10.2020 at 17:36

    Iresponsabilii conduc ! La Sebes, de doua zile nici macar programul TV de la UPC nu maifunctioneaza ca tina oamenii acasa in pandemie, dar cui sa ii pese, pt.ca primarului NU ! La Alba Iulia pe Al. Detunata merge programul TV ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax