|

Locuitori din centrul oraşului Alba Iulia, deranjaţi de activitatea unui bar. Reclamaţie în atenţia primăriei

muzica boxeUn grup de 18 locuitori ai unui bloc din centrul oraşului Alba Iulia reclamă Primăriei Alba Iulia că le este tulburată liniştea din cauza unui local aflat la demisolul imobilului. Potrivit acestora, nu pot dormi noaptea, din cauza muzicii şi gălăgiei făcute de clienţii barului respectiv. Cer ca primăria să ia măsuri.

Detaliile se regăsesc într-o adresă semnată de Asociaţia de Proprietari ai bloculului 31E din Piaţa Iuliu Maniu, ce va ajunge în atenţia Consiliului Local, în şedinţa din 24 martie. Potrivit petiţiei comune, cele 18 familii reclamă „tulburarea liniştii, la adresa indicată, după orele 22.00 – uneori pe aproape toată perioada nopţii – prin zgomote produse de instrumente sau aparate muzicale folosite la intensitate maximă, în barul deschis la demisolul scării D (sub sediul Thug Security şi lângă sediul ALDE) ori prin strigăte şi larmă produse de diferite persoane, clienţi ai barului în chestiune”.

Aceştia cer primăriei să dispună măsurile ce se impun, atenţionând că „zona în care funcţionează barul respectiv nu este o zonă industrială sau de interes turistic, ci o zonă de locuinţe în care ar trebui să fie prioritar programul de odihnă al locatarilor care îşi încep serviciul dimineaţa şi nu au altundeva unde  dormi, iar nu orarul barului ai cărui clienţi au la dispoziţie multe alte locaţii din Alba Iulia (de exemplu, Şanţurile Cetăţii) mai adecvate producerii de larmă şi zgomote deranjante”.

În petiţie se mai precizează că locatarii au sunat de mai multe ori la 112 pentru a reclama situaţia, primid răspunsul că doar Primăria poate rezolva situaţia, prin modificarea programului de funcţionare, ce nu poate depăşi ora 22.00.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=553939



avatar Publicat de pe 20 martie 2017
Publicat în ACTUALITATE, SOCIAL.
Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Un comentariu pentru “Locuitori din centrul oraşului Alba Iulia, deranjaţi de activitatea unui bar. Reclamaţie în atenţia primăriei”

  1. Este unu’ cu parc de tiruri intre blocuri în zona stadionului , face afaceri cu legume-fructe dar nu se întâmplă nimic am sunat de zeci de ori la politie si mi s-a spus același lucru : primăria trebuie să reglementeze situația ! Iar dacă ăla cu baru face gălăgie ce să mai zic când pornește tirul în toiul nopții la tine sub geam ???

Adaugă un comentariu

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Mia dor flor: Ce interesant…si ce politisti competenti are mogosul…sigur cineva o sa fie promovat. Da de...
  • Ba nesănătoșilor cum sa luați apa atât timp?: In tara asta de cacat in care toți fraierii au ajuns „sus”...
  • babadochia: La vremuri noi, tot noi! Felicit pe Rares Buglea pentru curaj ! Cred ca a fost ca un vaccin pentru domnul...
  • dorinteodor: A.D. ai dreptate. pe centura se circula in draci iar cei care intra sau ies din oras sint foarte...
  • Cato: Parcările cu plată stau goale ! În Alba Iulia există încă spațiu suficient pentru amenajarea parcărilor etajate...

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI