Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Lupta împotriva tăierilor ilegale de păduri: O analiză a sistemelor de control existente în România pentru supravegherea transporturilor de lemn

Publicat

camion lemne transportProblema tăierilor ilegale de păduri este un subiect fierbinte în acest moment în România, iar specialiştii din industria lemnului şi activişti ai organizaţiilor de mediu cred că există o cale pentru combaterea acestor infracţiuni, prin urmărirea camioanelor care transportă lemnul de la locul recoltării până la fabricile de prelucrare.

Igor Hornak, expert IT , CEO Factory Solutions-partener Oracle, face o scurtă analiză comparativă a sistemelor de control asupra transporturilor de lemn, intens discutate în România de azi.

Ideea bazată pe controlul prin GPS nu este nouă, dar implementarea ei în România are caracteristici  specifice.

Să începem cu sistemele care se folosesc deja. Discutăm despre Inspectorul Pădurii şi Radarul Pădurii. Practic, Inspectorul Pădurii este reprezentarea grafică a datelor de localizare geo, furnizate de Sistemul de Urmărire a Lemnului (cunoscut sub numele de Radarul Pădurilor). Una dintre cele mai folosite funcţii este afişarea avizelor (documente speciale care trebuie să însoţească transporturile de lemn) pe www.inspectorulpadurii.ro.

Iată care este procedeul obligatoriu de urmat pentru fiecare transport de lemn efectuat în România: înainte ca maşina încărcată cu lemn să poată pleca, vânzătorul trebuie să înregistreze încărcătura în aplicaţia de urmărire a lemnului prin intermediul unui telefon mobil sau tabletă. Această înregistrare include datele de bază, cum ar fi numărul de înmatriculare al camionului, numărul avizului, volumul încărcăturii şi numărul APV (în cazul în care transportul se face direct din pădure), iar aceste date se transmit la un server central denumit SUMAL.

lemn confiscatDin păcate, acest gen de sistem public (SUMAL, Inspectorul Pădurii, Radarul Pădurii) are dezavantaje serioase. De exemplu, un utilizator nu are cum să verifice dacă acele coordonate în sistemul SUMAL sunt exacte. Se întâmplă acest lucru pentru că se înregistrează doar coordonatele dispozitivului mobil. Asta nu înseamnă că şi camionul se află în acelaşi loc cu telefonul sau tableta pe care s-a efectuat înregistrarea. Este posibil ca dispozitivul să se afle într-o altă locaţie – furnizând astfel coordonate GPS false despre locul de încărcare a camionului care de fapt poate încărca din altă locaţie. Din moment ce avizul nu indică cu exactitate care este locul de plecare (în cazul livrărilor direct din pădure menţionează numai unitatea administrativă – Ocolul Silvic) pentru autorităţi este imposibil să verifice dacă dispozitivul mobil s-a aflat cu adevărat la locul de încărcare sau doar într-o relativă apropiere – sau chiar mult mai departe. Chiar mai mult decat atât, site-ul Inspectorul Pădurii în acest moment înregistrează erori. Din cauza unei defecţiuni de sistem, cele mai multe avize afişate sunt înregistrate cu devieri de câţiva kilometri. Motivul erorii nu este cunoscut. Recent, www.inspectorulpadurii.ro a adăugat o notă prin care spune că acest sistem trebuie considerat ca fiind în faza de testare.

Conform noii legi (Hotărârea de Guvern nr. 1004 care iniţial trebuia să intre în vigoare în luna aprilie, dar se pare că va fi amânată pentru octombrie 2017), şoferul camionului va fi obligat să aibă asupra sa dispozitivul mobil pe durata cursei. Presupunem că acest lucru va ajuta la înregistrarea întregului traseu prin intermediul GPS-ului. Dar, pe lângă îngrijorările privind acurateţea senzorului GPS de pe acel dispozitiv mobil, sistemul este vulnerabil pentru că nimeni nu poate şti dacă acel dispozitiv mobil se află cu adevărat la bordul camionului. Ar fi posibil de exemplu ca dispozitivul să fie dus într-un autoturism care merge cu viteză redusă, timp în care camionul poate devia de la traseu pentru a livra lemn tăiat ilegal unui procesator. La fel cum o încărcătură falsă poate fi înregistrată de la un depozit – în timp ce camionul încarcă de fapt lemn tăiat ilegal în pădure, undeva între depozit şi procesator. Între timp, dispozitivul mobil poate fi transportat cu o maşină, de la depozit până la locul de încărcare real şi acolo se predă şoferului de camion. Când camionul ajunge la fabrică, va părea că buştenii (tăiaţi ilegal de fapt) vin direct din depozit.

actiune politie 3 lemne Există un sistem alternativ denumit TIMFLOW care deocamdată funcţionează în faza de testare, dar care îşi arată deja avantaje remarcabile. În primul rând, în sistemul TIMFLOW, dispozitivul GPS de urmărire este integrat în sistemul electronic al camionului şi nu este detaşabil. Şi, cum este un dispozitiv de urmărire dedicat, calitatea coordonatelor este mult mai mare decât în cazul unui telefon mobil sau al unei tablete. Sistemul mai are, de asemenea, faţă de celelalte prezentate anterior, avantajul transparenţei. Cei interesaţi vor putea să verifice transporturile pe site-ul www.timflow.com, unde toate informaţiile vor fi disponibile publicului în 24 de ore după ce transportul este încheiat (este necesar acest interval de timp pentru a respecta dreptul şoferului la intimitate). Vor fi disponibile inclusiv fotografii de la locul de încărcare şi ale camionului. Cum funcţionează acest sistem în condiţii reale de lucru se va vedea în curând. Deocamdată, mai mult de 350 de camioane sunt deja echipate cu dispozitivul GPS TIMFLOW, iar la finalul primului trimestru din 2017 vor fi peste 400.

Sistemul TIMFLOW a fost prezentat în presă ca fiind dezvoltat de către compania Holzindustrie Schweighofer şi funcţionează în reţeaua unuia dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă din România.

În decembrie 2016, HS a început să echipeze toate camioanele care livreaza buşteni la fabricile şi depozitele sale cu aceste dispozitive GPS. Acest lucru a produs schimbări în procedura de livrare: furnizorii şi companiile de transport trebuie să prezinte ruta pe care a venit camionul, pe lângă toate documentele cerute de lege şi de standardele companiei. Traseul înregistrat de GPS este verificat cu rigurozitate. Astfel, compania se asigură că transportul provine într-adevăr din locaţia specificată de documente şi că transportatorul nu a deviat de la traseu şi nu a abuzat de documentele emise pe numele HS, pentru a livra lemn ilegal altor procesatori. Procedura nu este una complicată, dar va garanta legalitatea provenienţei buştenilor. La locul de încărcare, şoferul camionului face fotografii încărcăturii, introduce Avizul şi numărul de înmatriculare al autovehiculului şi apasă butonul START. Din acel moment, transportul este marcat drept „iniţiat”. Pe timpul transportului, dispozitivul de urmărire prin GPS care este integrat în circuitele electronice ale camionului, înregistrează poziţia la intervale de 30 de secunde şi trimite datele unui cloud-server. Când camionul ajunge la fabrică, este marcat drept „sosit”, de către angajaţii HS. În mod automat, toate datele înregistrate de dispozitivul din camion sunt afişate pe o tabletă aflată în posesia şefului de recepţie de la poarta fabricii Holzindustrie Schweighofer. Acesta verifică datele, iar dacă observă nereguli, ca de exemplu o deviere inexplicabilă de la traseu sau diferenţe între fotografiile realizate în pădure şi aspectul încărcăturii de la poartă, camionul nu va fi acceptat la descărcare.

Apoi, după o perioadă de aşteptare de 24 de ore, după cum am mai menţionat anterior, datele încărcăturii vor fi afişate pe www.timflow.com unde publicul va avea acces la orice transport, la documentele şi fotografiile încărcăturilor şi va putea raporta catre HS orice lucru suspect. Compania va investiga imediat cele sesizate şi va răspunde reclamantului dacă suspiciunile lui se confirmă, dacă s-a făcut sesizare către autorităţi sau dacă nu există dovezi de încălcare a regulilor şi legislaţiei.

Şi ROMSILVA a anunţat propriul sistem de control al provenienţei lemnului. În 2015 au cumpărat cu 1 milion de dolari un sistem de monitorizare produs de Totalsoft şi Softwin. Se presupune că acest sistem va permite accesul la o bază de date comună a tuturor celor care activează în domeniul forestier şi în acelaşi timp va preveni tăierile ilegale. Însă nu am găsit nici o informaţie despre cum funcţionează mai exact acest sistem şi când va deveni funcţional.

Vedem cu satisfacţie că România face paşi prin noi metode în lupta împotriva exploatărilor ilegale de pădure. Din păcate, nu toate funcţionează în practică. Toate întârzierile de ordin birocratic încetinesc procesele de implementare a noilor reglementări la nivel legislativ. Totuşi, trebuie observat faptul că reprezentanţii mediului de afaceri din acest sector înţeleg că este necesară exploatarea raţională a pădurii, iar eradicarea fenomenului de tăieri ilegale este una dintre principalele lor priorităţi.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax