Contacteaza-ne si pe
Publicitate

EVENIMENT

Marius Herdeş a SCĂPAT de închisoarea cu executare pentru înşelăciune. Curtea de Apel l-a condamnat la trei ani cu suspendare

Publicat


Omul de afaceri Marius Romeo Herdeş din Alba Iulia a scăpat de executarea pedepsei de închisoare. După trei ani de judecată, prin decizie definitivă la Curtea de Apel, patronul de agenţie imobiliară a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a pedepsei, pentru acuzaţii de înşelăciune şi fals în înscrisuri private.

În martie 2013, Judecătoria Alba Iulia pronunţase sentinţă de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în cazul lui Herdeş, iar un fost angajat, George Moise a primit 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Alba Iulia, iar instanţa superioară de judecată a decis următoarele:

”Admis recursul inculpaţilor şi părţilor civile Mărginean, reduce pedeapsa aplicată inc. Herdeș Romeo Marius la 3 ani cu art . 86/1 cod penal, pentru inc. Moise George  la 2 ani cu art. 81 cod penal. Stabileşte obligaţia solidară a inculpaţilor la plata despăgubirilor civile. Respinge ca nefondat recursul părţii civile Dobrescu”.

Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat în acest caz, vineri, 13 decembrie 2013.

Potrivit procurorilor, cei doi inculpaţi au prezentat, acum trei ani, mai multe terenuri unei familii care dorea să cumpere un astfel de imobil. În momentul încheierii contractului, în acte au fost trecute de către inculpaţi alte numere topografice, astfel încât terenul cumpărat de cei doi tineri a fost altul decât cel asupra căruia s-au înţeles iniţial. Preţul plătit pe teren este de 20.000 de euro.

Acuzaţiile aduse de procurori sunt înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Marius Romeo Herdeş mai are o condamnare penală pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Este vorba despre o pedeapsă de 4 luni de închisoare cu suspendare, rămasă definitivă în ianuarie 2013. Bărbatul în vârstă de 32 de ani a construit un mic imperiu financiar în perioada 2005 – 2008 din afaceri imobiliare. Agenţia imobiliară înfiinţată de Herdeş, Real Invest Imobiliare, era la vremea respectivă una dintre cele mai puternice firme din domeniu în Alba.


Vezi cele mai interesante video Alba24.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

2 Comentarii

2 Comments

  1. alin

    vineri, 13.12.2013 la 18:57

    Puscarieeee

  2. Pingback: CONDAMNAŢII anului 2013 în ALBA: Dosare de corupţie, delapidare, fraudă, trafic de droguri sau proxenetism şi sentinţele instanţelor | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Asociație: Programul RABLA MOTO ar putea intra în vigoare din acest an. Voucherele, folosite pentru achiziția de motociclete noi

Publicat

Programul RABLA MOTO, prin care voucherele obținute la casarea unei mașini vechi vor putea fi folosite și pentru achiziția de motociclete și scutere noi, ar putea intra în vigoare chiar din acest an, au transmis reprezentanții Asociației pentru Dezvoltarea Națională a Motociclismului – motoADN.  La sediul Administrației Fondului pentru Mediu a avut loc miercuri, 22 […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Mica Unire, sărbătorită la Liceul Teoretic „Petru Maior” din Ocna Mureș. Elevi și profesori s-au prins în Hora Unirii

Publicat

161 de ani au trecut de la momentul cunoscut în istorie sub denumirea de Mica Unire. Data de 24 ianuarie 1859 este punctul culminat al unor evenimente și desfășurării istorice complexe care au avut loc în Europa și spațiul românesc. Evenimentul a fost marcat joi, de către elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

INVESTIȚIILE ANULUI 2020, la Teiuș. Proiecte de peste 44,5 milioane de lei, pentru dezvoltarea orașului. LISTA

Publicat

primaria teius, teius,

Administrația locală din Teiuș va derula în acest an investiții de peste 44,5 milioane de lei. Printre cele mai importante proiecte se numără regenerarea urbană socio-culturală a orașului, modernizarea iluminatului public și reabilitarea a 20 de străzi. Lista investițiilor aflate în derulare în 2020, în orașul Teiuș: Obiectivul investiției – valoarea investiției – termen de […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VREMEA în ALBA în minivacanța 24-26 ianuarie: Cât de mult cresc temperaturile. Prognoza meteo de weekend

Publicat

soare

Vremea se încălzește în acest weekend, în județul Alba. Temperaturile maxime vor urca până la valori de 7-8 grade. Nu sunt anunțate precipitații. La munte va fi ușor mai cald decât la altitudini mai joase. Duminică, la Alba Iulia, vor fi 6 grade Celsius, iar la Câmpeni 8 grade Celsius. Vă prezentăm condiții meteo în […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate