|

MARȚI: Exercițiu ISU Alba, la Câmpeni. Gestionarea unor situaţii de urgenţă, cauzate de producerea unor viituri

autospeciale ISU Alba interventie exercitiuÎn baza Planului de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă pe anul 2017, în data de 20 iunie, începând cu orele 09:30, pe raza orașului Câmpeni va avea loc un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteo periculoase și/sau poluări, respectiv accidente la construcții hidrotehnice, baraj Mihoiești – ARIEȘUL 2017.

În scenariul exerciţiului, pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, s-a prevăzut gestionarea mai multor situaţii de urgenţă generate de producerea unor viituri rapide de pe versanți, torenți și pâraie, existând riscul de inundații datorită posibilității avariilor la barajul Mihoiești sau a ruperii digurilor de protecție care pot conduce la inundarea de gospodării și obietive social-economice, în urma avertizării meteorologice de COD PORTOCALIU – instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, vor fi precipitații însemnate cantitativ prin averse, descărcări electrice, rafale de vânt și căderi de grindină, cantitățile de apă vor depășii 40 – 50 l/mp, iar în zonele deluroase și la munte vor atinge local chiar 70 – 80 l/mp și o avertizare hidrologică COD PORTOCALIU unde datorită precipitațiilor prognozate se vor produce creșteri de debite cu depășiri ale cotelor de atenție și chiar de inundație pe râurilor din județul Alba.

Pentru gestionarea situațiilor de urgență, vor participa la exercițiu următoarele forțe:

  • reprezentanți ai Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba;
  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba;
  • Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Cîmpeni, Baia de Arieș și Bistra;
  • Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba ;
  • SC Apa CTTA Alba ;
  • Poliția orașului Cîmpeni;
  • Detașamentul 4 Jandarmi Cîmpeni ;
  • Crucea Roșie – Filiala Alba ;
  • SC Electrica SA ;
  • Romtelecom SA.

foto: arhivă

URL scurt: http://alba24.ro/?p=577730



avatar Publicat de pe 19 iunie 2017 şi actualizat pe 19 iunie 2017.
Publicat în ACTUALITATE, SOCIAL.
Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • votul: Asta au votat sebesenii, adica un edil navetist, care habar nu are de problemele strazilor pastorite, sau se...
  • danielaz: Serios ?!?! Suspendare ptr trafic de droguri ?!
  • Adrian: Stau pe una dintre strazile neasfaltate si am copii mici , iasa copii sa se joace in curte si de cite ori...
  • pricolici: arsenie 2 și 3
  • Stefan: Dna Mariana, in afara de cheltuilelile pe cota parte, fd reparatii,,fd rulment, fd special, nu aveti de...

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI