Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Marți: Seminar informativ pentru Regiunea Centru, la Alba Iulia. Se va discuta despre liniile de finanţare lansate prin intermediul Programului RO10

Publicat

sediul CJ, prefectura AB

Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) organizează, în data de 4 februarie, începând cu ora 10,30 la Institutia Prefectului Alba, Seminarul Informativ pentru Regiunea CENTRU. Acţiunea este destinată creşterii gradului de informare privind liniile de finanţare lansate prin intermediul Programului RO10 „Copii şi tineri la risc, iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale”.

Programul CORAI are ca obiectiv principal îmbunătăţirea situaţiei copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii de risc social, contribuind, în acest fel, la reducerea inegalităţilor sociale şi economice care separă aceste grupuri defavorizate de restul  societăţii. Programul are o valoare totală de 26,212,353 Euro şi este finanţat prin Granturile SEE 2009-2014.

Prezentarea apelurilor de propuneri de proiecte, respectiv “Local”, “Sinergii pentru viitor – copii în risc” şi “Sinergii pentru viitor – tineri în risc”, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri menită să clarifice unele cerinţe necesare accesării fondurilor disponibile, va conduce la o mai bună înţelegere din partea potenţialilor solicitanţi a modalităţilor de pregătire, contractare şi utilizare a granturilor. În cadrul celor 3 apeluri lansate pot solicita finanţări, după caz, în funcţie de specificul apelului, entități publice locale şi naţionale, precum şi organizaţii ne-guvernamentale. De asemenea, dacă se consideră a fi relevant pentru pregătirea şi implementarea proiectului, solicitantul poate să încheie parteneriate cu entităţi din Islanda, Liechtenstein şi Norvegia (statele donatoare).

Seminarul se adresează reprezentanţilor entităților publice (județele: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu), ai autorităţilor locale unde trăiesc comunităţi relevante de etnie romă, precum şi reprezentanţilor organizaţiilor ne-guvernamentale din Regiunea CENTRU.

Persoanele care doresc să fie invitate se pot înscrie prin completarea unui formular existent pe pagina de web a FRDS. Obţinerea unei invitaţii depinde de capacitatea de găzduire a sălii şi de ordinea primirii solicitărilor de participare. În perioada imediat următoare, FRDS va mai organiza astfel de seminarii în celelalte regiuni ale ţării.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax