Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Mașinile din UE echipate obligatoriu cu alcoolmetru, frână automată și cutie neagră. PROIECT

Publicat

bord
Oficialii europeni vor să oblige constructorii auto ca în echiparea standard a mașinilor care vor intra pe piață începând cu 2020 să se regăsească mai multe echipamente ca alcoolmetru, sistem de frânare automată sau cutii negre similare aviației. În Comisia pentru Transport a Parlamentului European se discută despre ridicarea nivelului de siguranță la nivelul autovehiculelor care circulă în Uniunea Europeană.

Motivul principal care a dus la propunerile de implementare a alcoolmetrului, al frânei automate sau a cutiei negre în rândul mașinilor din UE este reprezentat de numărul mare de accidente ce au loc pe drumurile din țările membre. Aproape 26.000 de persoane și-au pierdut viața în 2016 în accidente care avut loc în Uniunea Europeană, iar la fiecare deces se mai adaugă alte 5 persoane rănite grav care au nevoie de tratament îndelungat și costisitor.

În aceste condiții, Comisia de Transport a Parlamentului European a înaintat Comisiei Europene o propunere prin care actualele standarde obligatorii de siguranță pentru constructorii auto din Europa să fie modificate prin adăugarea în echiparea standard a mașinilor a unor sisteme care îmbunătățesc siguranța în trafic. Ultima modificare de acest tip a avut loc în 2009, când Uniunea Europeană i-a obligat pe constructori să introducă obligativitatea ESP-ul în standard, același lucru întâmplându-se în cazul martorului acustic de centură pentru șofer.

Acum oficialii europeni vor să oblige constructorii auto ca în echiparea standard a mașinilor care vor intra pe piață începând cu 2020 să se regăsească următoarele echipamente:

  • Sistem de limitare a vitezei – camerele mașinii ,,citesc” indicatoarele rutiere și nu permit accelerarea peste valoarea afișată
  • Alcoolmetrul de bord – pentru a putea porni mașina șoferul va trebui să sufle în fiolă, iar dacă valoarea afișată este peste cea permisă de lege mașina nu va porni
  • Avertizare sonoră pentru cuplarea centurii – deși există și în prezent o avertizare, aceasta se oprește după o anumită perioadă de timp
  • Frânare automată – sistemul inteligent ar urma să acționeze frâna la capacitate maximă în caz de coliziune iminentă
  • Avertizare la părăsirea benzii – regăsită de cele mai multe ori în echipările superioare de pe anumite modele, aceasta ar urma să devină standard
  • Cutii negre similare celor din aviație – acestea ar urma să înregistreze ultimile momente înainte de accident, astfel putându-se stabili mai ușor cauza

Rămâne de văzut dacă Parlamentul European va vota acest proiect. Deși zvonurile spun că este foarte posibil ca acest lucru să se întâmple, există o presiune din partea producătorilor auto pentru a putea menține încă o perioadă aceste echipamente ca opționale. Odată intrate în echiparea standard, acestea s-ar integra în prețul de bază al mașinii.

Sursa: Legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax