Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Măsuri pentru încurajarea copiilor să practice sport, adoptate de Guvern. Activităţi sportive în şcoli şi finanţări pentru participarea la competiţii

Publicat

copii sport Guvernul a aprobat în ședința de miercuri o serie de măsuri pentru a încuraja implicarea copiilor și tinerilor juniori în activități și competiții sportive, pentru stimularea interesului pentru practicarea în mod organizat a activităților de educație fizică și sport, în vederea formării de performeri.

Executivul transmite că a aprobat finanțarea activităților sportive plecând de la selecție, instruire, pregătire și realizarea de competiții sportive ale copiilor şi juniorilor mici, precum şi ale persoanelor cu nevoi speciale, în baza unor proiecte şi programe ale federaţiilor sportive naţionale.

În acest sens, se modifică Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Tineretului şi Sportului a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii.

Potrivit noilor reglementări, Programele Sportive Naționale vor fi promovate, dezvoltate și implementate prin competiții sportive organizate cu sprijinul direcțiilor județene pentru sport și tineret.

juniori cupa iani mitracu 2015_5 De asemenea, s-a creat cadrul legal pentru dezvoltarea Programului național ”Centre naționale pentru pregătirea sportivă a juniorilor mici”. Programul va permite finanțarea de acțiuni de selecție, pregătire sportivă și participare la competiții a copiilor și juniorilor mici, pentru a parcurge etapele pentru performanța sportivă, pe baza proiectelor și programelor propuse de federaţiile sportive naţionale.

Ministerul Tineretului şi Sportului va dezvolta, împreună cu structurile implicate, un set de activităţi cu rol educativ, social, de sănătate şi recreere, precum:

– jocuri de mişcare cu rol în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor: podul de piatră, ştafeta cu mingea, treci peste rău, lupul şi oile;

– jocuri sportive bilaterale care implică dezvoltarea spiritului de echipă, competitiv, sentimentului de sacrificiu, dorinţei de a câştiga şi de autodepăşire, prezenţa de spirit: fotbal, baschet, handbal, volei;

– trasee utilitar-aplicative (târâri, căţărări, escaladări, transport de greutăţi etc.) ce conduc la dezvoltarea deprinderilor motrice, îmbunătăţirea capacităţii de coordonare, creşterea vitezei de reacţie;

– crearea unor grupuri de tip team-building pentru creşterea gradului de participare individuală şi formarea capacităţii de lucru în echipă;

– jocuri sportive pentru persoanele cu nevoi speciale: baschet în fotoliu rulant, fotbal redus, futsal (fotbal pentru nevăzători), global, para-triatlon;

– sport în cartiere: minifotbal, baschet 3×3, minihandbal;

Aceste activităţi se vor derula pe perioada şcolară şi universitară, precum şi în timpul liber și au drept obiectiv scop cuprinderea populaţiei şcolare/ universitare în practicarea sistematică a sportului, pentru copiii şi tinerii cuprinşi în sistemul de învăţământ, respectiv preşcolari, învăţământ primar, gimnazial, liceal şi universitar.

De asemenea, hotărârea adoptată de Guvern stabilește că sportivii români participanți la Cupa Davis, la Cupa Federației-FEDCUP la tenis și la Cupa mondială la rugby, precum și antrenorii acestora și alți tehnicieni, vor putea fi premiați de Ministerul Tineretului și Sportului pentru performanțele deosebite obținute.

Până în prezent, potrivit prevederilor HG nr. 311/2003, puteau fi premiate doar rezultatele deosebite obținute la campionatele mondiale, campionatele europene, Jocurile paralimpice, Jocurile Francofoniei, precum şi alte persoane.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax