Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Mesajul primarului municipiului Sebeş, Dorin Nistor, cu ocazia Zilei Pompierilor: „Sunteţi exemple de urmat pentru societate, vă apreciem munca şi nobila profesie”

Publicat

pompieri sebes Astăzi, 13 Septembrie, valorile trecutului se întâlnesc cu prezentul, iar România comemorează o pagină de istorie scrisă cu eroism de pompierii noştri. În urmă cu 169 de ani, în Dealul Spirii, Compania de Pompieri din Bucureşti a respins intervenţia otomană de reprimare a mişcării revoluţionare de la 1848.

Data a rămas consemnată în memoria colectivă ca o zi de omagiere a tuturor celor care servesc patria, oferind servicii profesioniste pentru situaţii de urgenţă, executând descarcerarea şi salvarea persoanelor în urma accidentelor de orice natură, intervenind la inundaţii sau în cazul altor dezastre, acordând primul ajutor calificat, fiind prezenţi acolo unde viaţa şi bunurile concetăţenilor noştri, precum şi mediul sunt ameninţate. 

Comunitatea noastră locală apreciază caracterul patriotic şi umanitar al muncii pe care o desfăşuraţi, iar acesta este un prilej fericit pentru a vă transmite mesajul nostru de mulţumire pentru sentimentul de siguranţă pe care ni-l oferiţi, prin curajul şi spiritul de sacrificiu de care dumneavoastră, pompierii, daţi dovadă în intervenţiile la care participaţi.

dorin nistor primar sebesSunteţi un model pentru copiii noştri, sunteţi exemple de urmat pentru societate, vă apreciem munca şi vă felicităm pentru această nobilă profesie prin care vă puneţi în serviciul comunităţii.

Vă rugăm să  primiţi felicitările noastre, respectul şi recunoştinţa pentru munca şi realizările dumneavoastră.

La mulţi ani pompierilor din Sebeș!

Dorin Nistor

Primarul Municipiului Sebeș

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax