Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

MIERCURI: „Vreau să fiu antreprenor”, conferinţă la Alba Iulia pentru tinerii care vor să-şi deschidă afaceri. Joi, eveniment similar, la Sibiu

Publicat

afaceriTinerii care vor să afle mai multe despre antreprenoriat și să ia în considerare aceasta alternativă pentru viitorul lor sunt invitaţi să participe la evenimente organizate la Alba Iulia şi Sibiu. Cum au început propria afacere, cum se dezvoltă o afacere, dar și cum au făcut față eșecurilor, vor fi subiectele prezentate de doi antreprenori de succes de nivel local și național, care vor sta apoi la dispoziția tinerilor pentru a le da sfaturi și a le asculta propriile lor idei de afaceri.

Evenimentele „Vreau să fiu antreprenor“ sunt organizate în orașele Alba Iulia și Sibiu de către Fundația Romanian Business Leaders, în colaborare cu universitățile și școlile din orașele în care se desfășoară evenimentul, precum și alături de Centrul Europe Direct Regiunea Centru din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru. Cei ce vor să experimenteze mai mult din domeniul afacerilor vor fi încurajați să acționeze în acest sens, având posibilitatea de a participa la o platformă ce utilizează jocuri interactive cu 6 niveluri pentru a-i ajuta să-și dezvolte gândirea antreprenorială și o idee de business.

Un astfel de eveniment va avea loc în 26 octombrie la Alba Iulia, ce se va desfășura în intervalul 13.00 – 15.00 în Amfiteatrul A9 – Aula Magna de la Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia. Marius Maier, managing partner la societatea de asigurări CMC Grup Risk Advisor SRL din Cluj, alături de Amalia Baciu Sarmeș, director la societatea Axa Porcelaine din Alba Iulia, le vor prezenta tinerilor din sală povestea evoluției lor, greutățile și soluțiile care i-au ajutat să aibă o afacere de succes.

Conferința din Sibiu va avea loc joi, 27 octombrie, începând cu ora 15.00 în Aula Magna din cadrul Universitații ”Lucian Blaga” din Sibiu. Dhaniel Nora, fost student al Universității, reprezentant al societății Purple Flowers SRL și Anabela Luca, reprezentanta societății adLemonade, singura femeie care deţine o agenţie de online marketing în top 5 agenţii partenere Google, vor discuta în cadrul evenimentului care sunt motivele pentru care să ai propria afacere și cum poți atinge succesul în domeniu.

Un număr de 15 tineri participanți la platforma de game vor fi selectați apoi pentru a putea participa la programul de formare ”Vreau să fiu antreprenor!” și timp 5 zile vor beneficia de work-shop-uri cu acces la mentori, își vor structura și rafina o idee de afacere pe care o vor prezenta în fața unui juriu, care va decide care dintre ei va câștiga un premiu de 3000 de euro și care va fi sprijinit în elaborarea unui campanii de strângere de fonduri pentru propria afacere.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax