Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Mijloacele auto care transportă ilegal material lemnos ar putea fi CONFISCATE. Propunere legislativă, la Senat

Publicat

lemn confiscatParlamentarii au inițiat o propunere legislativă care prevede posibilitatea confiscării de către agenţii constatatori a mijloacelor auto folosite la transportul fraudulos de masă lemnoasă, inclusiv a căruţelor.

Mai mulți senatori și deputați au inițiat o propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Potrivit acestora, „lupta împotriva tăierilor ilegale de material lemnos ar avea mai multă eficiență dacă, în urma constatării unui transport fraudulos de material lemnos, agenții constatatori ar aplica și deposedarea de mijlocul/ansamblul auto prin care s-a realizat activitatea ilegală, acesta putând fi valorificat conform dispozițiilor legale în materie, pentru acoperirea prejudiciului efectiv”.

Potrivit inițiatorilor, odată cu implementarea programului Radarul Pădurilor, s-au înmulțit sesizările cu privire la transportul fraudulos de material lemnos, parte din sesizări confirmându-se ceea ce a condus la o scădere a ratei activităților ilegale în materie silvică.

„Problema a apărut în momentul în care, autoritățile chemate în aplicarea Legii nr. 171/2010 au fost puse în situația analizei modului de a folosi efectiv dispoziția legală care permite sancționarea, conform art. 1, alin. 2 , litera b) din lege prin confiscarea bunurilor destinate sau folosite în săvârșirea contravenției silvice.

Astfel, unii agenți constatatori au înțeles că textul legal acoperă și ansamblul auto prin care s-a realizat transportul fraudulos de material lemnos, alții dimpotrivă au considerat că legislația este ambiguă în materie limitându-se doar la confiscarea materialului lemnos. Evident, confiscarea materialului lemnos este de natură să descurajeze activitățile ilegale în materie silvică, însă așa după cum au făcut raportările autoritățile statului, mijloacele auto prin care s-au realizat transporturi frauduloase au mai fost surprinse, ca și complicitate material, la săvârșirea unor astfel de contravenții”, au mai explicat parlamentarii în expunerea de motive.

Senatorii și deputații motivează propunerea legislativă și prin faptul că aceasta descurajează aceste activități ilegale prin punerea în imposibilitate sau în dificultate a operatorului care urmează să transporte materialul lemnos pentru care nu există documentația necesară sau pentru care datele din documentația de însoțire diferă față de cele constatate în mod real.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, Senatul fiind primă Cameră sesizată în acest caz. Guvernul nu susţine propunerea legislativă.

Faţă de propunerea iniţială, senatorii jurişti au propus modificarea termenului de „ansamblu auto” cu cel de „mijloc de transport”, pentru a include în această categorie şi căruţele cu care este transportat uneori lemnul. Se va confisca doar căruţa cu care se transportă lemnul furat, nu şi calul, potrivit news.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax