Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ministerele Muncii, Internelor, Sănătăţii şi Educaţiei primesc cei mai mulţi bani, la prima rectificare bugetară din acest an. Ce se va plăti din fondurile suplimentare

Publicat

sedinta guvern ciolos În proiectul primei rectificări bugetare din acest an, realizat de Ministerul Finanţelor, este prevăzută majorarea încasărilor şi a cheltuielilor bugetare cu 2,92 miliarde lei (655 milioane euro), din care cei mai mulţi bani sunt alocaţi către ministerele Muncii, Internelor, Sănătăţii şi Educaţiei, în timp ce cele mai mari tăieri sunt prevăzute la Transporturi.

Majorarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare însemană menţinerea deficitului bugetar la nivelul programat în buget, de 2,8% din produsul intern brut (PIB) pe cash şi de 2,95% din PIB după standardul european ESA.

„Precizăm că proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi bugetelor asigurărilor sociale”, a menţionat Ministerul Finanţelor.

Ministerul Finanţelor justifică majorarea în principal prin revizuirea în creştere a valorii PIB pe 2016, de la 746,6 miliarde lei până la 757 miliarde lei.

Pe ministere, cele mai mari alocări în plus sunt către Ministerul Muncii, care primeşte încă 2,8 miliarde lei, din care 1,4 miliarde de lei pentru plata integrală a drepturilor de asistenţă socială (indemnizaţii pentru creştere copil, ajutoare sociale, alocaţii de stat pentru copii, indemnizaţii pentru persoanele cu handicap) şi 1,42 miliarde de lei subvenţie supliemntară pentru a acoperi gaura de la bugetul public de pensii.

Alte alocări mari sunt către Ministerul Finanţelor (613,6 milioane lei), mai ales pentru dobânzile mai mari pe care trebuie să le plătească statul pentru împrumuturi, şi Ministerul Afacerilor Interne (367,9 milioane lei), din care 182 milioane lei pentru organizarea alegerilor parlamentare.

Ministerul Sănătăţii primeşte în plus 297,6 milioane lei, iar Ministerul Educaţiei Naţionale are alocări mai mari cu 265 milioane lei.

Alte instituţii care primesc fonduri suplimentare sunt Autoritatea Electorală Permanentă (55 milioane lei), Serviciul Român de Informaţii (37,7 milioane de lei), Ministerul Afacerilor Externe (35,1 milioane de lei), Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (25 milioane de lei).

La polul opus, bugetul Ministerului Transporturilor este tăiat cu 383 milioane lei pe motiv că nu s-au cheltuit totţi banii prevăzuţi pentru proiectele europene.

De asemenea, bugetul Ministerului Culturii scade cu 194 milioane lei, cel al Ministerului Agriculturii – cu 168,4 milioane lei, iar bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice se reduce cu 130,8 milioane lei.

Pe categorii de chheltueili, Ministerul Finanţelor susţine că sunt alocate în plus 2,8 miliarde de lei pentru asistenţă socială, 1,01 miliarde lei pentru educaţie şi 568,6 milioane lei pentru sănătate, prin diferite bugete, inclusiv cele locale.

Rectificarea alocă şi toate sumele necesare pentru aplicarea măsurilor legislative adoptate de Parlament, valoarea totală fiind de 2,3 miliarde lei.

Măsurile includ în special creşterea cheltueillor cu asistenţa socială.

surse: realitatea.net, news.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax