Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ministerul Educaţiei, despre subiectele la EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: Au fost în concordanţă cu programa şi metodologia de examen. S-au punctat şi alte formulări

Publicat

elevi

Ministerul Educaţiei Naţionale precizează într-un comunicat de presă că subiectele la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, sesiunea iunie 2014, au fost realizate “în concordanţă cu programa şcolară parcursă de elevi şi cu prevederile metodologiei de examen”.

Citește și Sesiunea 2015 de SIMULARE a examenului la EVALUARE NAŢIONALĂ, clasa a VIII-a, în perioada 23-25 februarie. MODELE de SUBIECTE

Potrivit MEN, “subiectele au avut un nivel de abordare mediu, aşa cum a demonstrat-o procentul ridicat de elevi care au obţinut medii peste 5 (73,1%). În plus, pe lângă pregătirea constantă de la clasă, susţinută de cadrele didactice, MEN a oferit elevilor modele de subiecte similare cu acelea pe care le-au avut de rezolvat, încă de la sfârşitul lunii octombrie 2013, când au fost publicate pe site-ul subiecte2014.edu.ro.

Prin simulările naţionale, la care au participat toţi elevii de clasa a VIII-a, MEN a avut ca obiectiv familiarizarea acestora cu situaţia de examen”.

Reprezentanţii MEN subliniază că în barem este precizat încă de la început: „Se punctează oricare alte formulări/modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.” Astfel, cu alte cuvinte, baremul a permis corectorilor să puncteze elevii pentru orice descriere corectă, în temă, a subiectelor tratate.

Vezi BAREM pentru subiecte EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 clasa a VIII-a proba scrisă de Limba şi literatura română.

Citeşte şi EVALUARE NAŢIONALĂ: SUBIECTELE și BAREMUL la Limba română. Poezie de Minulescu, compunere despre empatie şi întâlnire cu un scriitor

Reamintim că Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi a adresat, vineri seară, o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, în care a enumerat nemulţumirile membrilor săi legate de subiectele la limba română la evaluare. De asemenea, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), în calitate de structură reprezentativă a elevilor din România, a transmis că sprijină propunerea Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, de a cere demisia cadrelor didactice din Centrul Naţional de Evaluare, care au elaborat subiectele Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a 2014, la disciplina Limba şi Literatura Română, “fără să ţină cont de programa şcolară aflată în vigoare”.

În urma evaluării naţionale, şi o profesoară de limba română de la o şcoală din Capitală, arăta că mai multe subiecte la această probă de la evaluarea naţională, ca şi baremul au fost greşit concepute, analizându-le punctual. “Mă gândesc de două zile la copiii mei care au muncit foarte mult anul acesta şi la cât o să fie de dezamăgiţi. (…) De ce? Din vina celor care au conceput subiectul, baremul, din cauza viziunii celor care conduc învăţământul sau, mai bine zis, a lipsei lor de viziune”, scria profesoara Carmen Stoica, de la Şcoala nr. 99 din Capitală.

Citeşte şi Contestații la Evaluarea Națională. Notele mici explicate de un profesor corector. „Este vina celor care au conceput subiectul și baremul”

În judeţul Alba, peste 300 de contestaţii au fost înregistrate în acest an după publicarea rezultatelor la probele de Evaluare Naţională 2014. Un număr de 245 de elevi nu au fost mulţumiţi de notele primite la Limba şi literatura română şi alţi 64 au formulat contestaţii la Matematică. Rezultatele finale după contestaţii vor fi făcute publice în 1 iulie.

Citeşte şi Număr record de contestaţii depuse la EVALUAREA NAŢIONALĂ în ALBA: Peste 300 de elevi nu au fost mulţumiţi de notele obţinute

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax