Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Ministerul Educației scoate la concurs postul de inspector general școlar în Alba. Actualul șef este interimar și nu întrunește condițiile de participare

Publicat

Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului organizează, în perioada 20 august – 1 septembrie, concurs pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba. Înscrierile încep din data de 27 iulie şi se vor finaliza în data de 3 august. Concursul se organizează în contextul în care actualul şef al ISJ Alba, Dorin Sandea (62 ani) –  membru în conducerea PSD Alba și consilier județean – este doar interimar. Acesta nu va putea candida pentru funcție deoarece a fost respins de examinator la concursul pentru Corpul Naţional al Experţilor în management educaţional, iar şefii de ISJ trebuie să fie membri ai acestui organism.

Dosarul pentru înscrierea în concurs se depune la departamentul pentru managementul resurselor umane din cadrul ISJ Alba, începând cu data de 27 iulie, între orele 8.00-16.00. Până la organizarea concursului, Dorin Sandea va rămâne şeful ISJ Alba.

Pentru a participa la concurs, personalul didactic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie membru al Corpului naţional de experţi în managementul educaţional, să fie absolvent al unei instituţii de învăţămănt superior cu diplomă de licenţă, să fie personal didactic titular în învăţământ şi să aibă gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor, să aibă vechime în învăţământul preuniversitar, de cel puţin 8 ani din care 5 în ultimii 10 ani, să fi obţinut calificativul FB, în ultimii 5 ani şi să nu fi fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent, să aibă recomandare/ caracterizare din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al ISJ sau recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea în data înscrierii la concurs, să dovedească calităţi în activitatea didactică şi în funcţii de conducere, îndrumare şi control anterioare, în sistemul de învăţământ preuniversitar, să nu fi desfăşurat poliţie politică, să nu fi fost condamnat pentru comiterea unei infracţiuni sau lipsit de dreptul de a ocupa un post didactic prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală, să fie apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, să aibă vârsta cu cel puţin 4 ani mai mică decât vârsta legală de pensionare.

Ar fi mai multe condiţii pe care actualul şef ISJ Alba, Dorin Sandea nu le-ar îndeplini pentru a participa la concurs: mai are doar 3 ani până la vârsta legală de pensionare şi nu este membru al Corpului naţional de experţi în managementul educaţional.

Reprezentanţii ISJ Alba au precizat că acest tip de concurs pentru ocuparea funcţiei de inspector şef se desfăşoară la nivelul tuturor judeţelor din ţară, având în vedere faptul că, până în prezent persoanele aflate la conducerea inspectoratelor erau doar detaşate în funcţie. După concurs, se va încheia contract de manageriat.

Vezi aici ce trebuie să conţină dosarul de înscriere şi aici despre concursul susţinut de Dorin Sandea la Corpul Naţional al experţilor în management educaţional.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. IONICA

    duminică, 22.07.2012 at 19:30

    Cea care merita din plin acest post este d-na Elena Ignat. Este un f . bun comunicator , un exclent organizator , si un bun strateg. Mai orientati va dragii nostrii Usl -isti , si mai incercati sa comunicati intre partide pentru posturile pe care le doriti
    Sunt institutii la care PSD desi incearca sa=si impuna oameni care nu indeplinesc conditiile mai impun si oameni care in decursul anilor nu au avut rezultate de nici un fel si mai dau si cu subsemnatula la anumite institutii.PNL -atentie , pina acum nu ati dat gres cu nominalizarile , dar nu cedati posturi doar de dragul concurentei ,

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax