Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ministrul de Interne, Carmen Dan, îngrijorată de fenomenul „Balena Albastră”. Măsuri împotriva jocurilor periculoase de pe internet

Publicat

copil tabletaMinistrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că este îngrijorată de fenomenul „Balena Albastră”, dar a atras atenția că nu s-a stabilit nicio legătură între acest joc și moartea unor adolescenți. Aceasta le recomandă părinţilor să-şi supravegheze copiii, cu mai multă atenţie, pentru a evita eventuale tragedii.

„Recomandarea mea foarte fermă este ca împreună, părinți și educatori, pentru că vorbim și de mediul educațional, să se concentreze și să supravegheze foarte atent comportamentul elevilor și copiilor noștri. Este un fenomen care deja ne îngrijorează”, a spus ministrul Carmen Dan.

Ministrul de Interne a mai spus că se încearcă stabilirea unei legături între joc şi decesul unor tineri şi a explicat că nu interzicerea accesului la reţelele de socializare este soluţia, ci supravegherea atentă a tinerilor.

„Rog insistent părinţii să urmărească cu foarte mare atenţie ce se întâmplă, pentru că este evident astăzi toţi sunt conectaţi virtual, dar este bine să ştim ce se întâmplă. Nu cred că închiderea Facebook-ului este o soluţie, dar cred că o supraveghere foarte atentă se impune. Noi încercăm să stabilim o legătură între acest joc şi cazuistica cu care ne-am confruntat. Sper să fie fenomene izolate”, a precizat Carmen Dan, citată de News.ro.

Cel mai recent caz în care autorităţile s-au sesizat este al unui copil de 11 ani din judeţul Dâmboviţa, care s-a sinucis marți. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Datele preliminare ale anchetei deschise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa confirmă faptul că băiatul accesa frecvent internetul şi se interesa de jocul „Balena Albastră”. Mai mulţi colegi de-ai copilului au povestit că l-au auzit pe băiat vorbind despre acest joc.

„Băiatul accesa în mod frecvent internetul și le povestea adesea colegilor despre un joc virtual”, spune Alexandra Niculae, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.

„Eu am vorbit cu copilul de la clasa a treia și am rămas şocată câte amănunte ştia despre jocul ăsta. În ziua în care a plecat, în care s-a întâmplat tragedia, a vorbit cu un coleg de clasa a treia la toaleta şcolii şi i-a spus despre ce face, despre ce urma să facă”, spune Nicoleta Matei, directorul şcolii Nucet.

Părinţii băiatului nu ştiu ce aplicaţii accesa copilul, dar le cer autorităţilor să ia măsuri pentru a interzice jocurile periculoase.

„Neapărat să ia măsuri poliţia, Procuratura. Că mor copii nevinovați. Şi copii deştepţi, copii isteţi”, spune mama băiatului decedat.

Poliţiştii români au început o campanie de prevenire după ce în mai multe şcoli profesorii au tras un semnal de alarmă asupra numărului tot mai mare de copii care vorbesc despre jocul Balena Albastră.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax