Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ministrul Educaţiei: Pregătirea iniţială a celor care vor să devină profesori este precară. Sunt necesare noi programe de formare

Publicat

invatator

profesor scoala elev ora clasa Pregătirea actuală a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar este precară, fiind nevoie de introducerea unor noi module de formare a viitorilor dascăli, susţine ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

„Deşi avem un modul de pregătire psihopedagogică în momentul acesta, pregătirea iniţială a celor care vor să devină profesori este precară. Toţi spunem că vom avea în viitor probleme serioase cu ocuparea, cu locurile pentru profesori, cu şcolile din România dacă nu insistăm asupra unei pregătiri adecvate şi pentru o formare adecvată pentru viitorii profesori. Aici este cheia dezvoltării şi a progresului şi a obţinerii unei şcoli de calitate în România”, a declarat, miercuri, Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, citat de Mediafax.

Coaliţia pentru Educaţie a început consultări cu specialişti în stiinţele educaţiei, pentru a întocmi un raport naţional menit să stabilească dacă pregătirea iniţială a dascălilor ar trebui făcută în cadrul unui masterat didactic sau în cadrul unui modul psihopedagogic cu o durată mai mare comparativ cu cea actuală.

Vezi şi REZULTATE CONCURS directori de şcoli în Alba: Ce unităţi îşi păstrează actuala conducere. Punctaje finale pentru candidaţi

Concluziile preliminare ale raportului indică, printre altele, că viitoarele politici şi programe de formare iniţială a cadrelor didactice trebuie constituite astfel încât să asigure o dublă specializare, stagii de practică în şcoli, o pregătire specializată conform cu vârstele elevilor şi finanţată de stat.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax