Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ministrul Educaţiei se gândeşte să reanalizeze reţeaua şcolară. Unele școli de la sate ar putea fi redeschise

Publicat

scoala sat albumdefamilie Ministrul Educației, Pavel Năstase, a anunțat joi, că va avea loc o reevaluare a situației școlilor închise în ultimii ani, existând posibilitatea ca unele unități de la sate să fie redeschise. Ministrul a spus că naveta implică riscuri pentru copii, iar microbuzele școlare „sunt implicate săptămânal în accidente rutiere”.

Ministrul Educației, Pavel Năstase, afirmă că închiderea a 1.600 de școli începând cu 2006 nu este o măsura neaparat bună, pentru ca „s-a mers doar pe ideea de eficiență economică”, în timp ce siguranța elevilor nevoiți să facă naveta în centre de comuna sau la oraș a fost neglijată. potrivit News.ro.

„Din cauza închiderii școlilor, au apărut și microbuzele școlare, a apărut naveta pentru elevi și cadrele didactice (…) Avem semnale din teritoriu foarte multe de la cadre didactice și elevi care se plâng pentru că fac naveta dintr-o parte în alta. Foarte grav este că aproape în fiecare săptămână sunt accidente în care sunt implicate microbuzele școlare. Decât naveta, cred că mai eficient este să reînființăm anumite școli”, a spus ministrul.

Pavel Năstase a anunțat că va avea loc o analiză a rețelei școlare:

„Vrem să vedem dacă sunt unele locații care, în funcție de populația școlară și resursa cadrelor didactice, să fie redeschise, să gândim o realocare a acestor spații”.

„Pe mine mă îngrijorează foarte mult aceste accidente cu microbuze școalare, aproape săptămânal se întâmplă. În plus, am aglomerat foarte mult școlile centrale, toată lumea vrea să învețe în centru. Trebuie făcută o noua analiză, să nu cumva din motive pur de eficiență economică să afectăm viața oamenilor, sănătatea”, a adăugat Năstase.

Ministrul Educației a făcut o vizită în Arad pentru a participa la Târgul EDU2JOB (care include un targ a locurilor de muncă, un targ al educației și unul al firmelor de exercițiu), pentru inaugrarea unui nou sediu al Inspectoratul Școlar Județean și pentru o întâlnire cu inspectorii școlari generali județeni.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax