Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ministrul Mediului: Programele „Rabla” şi „Rabla Plus” vor începe în acest an, în jurul datei de 10 mai. NOUTĂŢI

Publicat

masini parc auto Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat că programele “Rabla” şi “Rabla Plus” vor începe, în acest an, în jurul datei de 10 mai, după finalizarea perioadelor de dezbateri publice şi sesiunii de validare a producătorilor.

Potrivit ministrului, Ghidul de finanţare pentru cele două programe este postat pe site-ul ministerului,

“De data aceasta cetăţenii sau persoanele juridice care doresc să-şi achiziţioneze o maşină electrică beneficiază de o primă de 10.000 de euro şi au posibilitatea să beneficieze şi de cei 6.500 de lei care înseamnă prima de casare”, a spus Gavrilescu, la Antena 3.

Bugetul alocat pentru acest an programului “Rabla” este de 180 de milioane lei.

“Fiecare cetăţean sau fiecare companie care are o maşină mai veche de 10 ani poate să primească o primă de casare de 6.500 de lei, la care se poate adăuga un ecobonus de 1.000 de lei pentru maşinile care au emisii până în 98 de grame CO2 şi încă un ecobonus de 1.500 de lei pentru maşinile hibrid”, a precizat ministrul.

Potrivit Ghidului de finanţare a Programului “Rabla” din acest an, valoarea primei de casare va fi de 6.500 de lei şi, în plus, se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziţia cărora se poate obţine prima de casare, plecând de la 130 g/CO2/km în anul 2017, 120 g CO2/km în 2018 şi maxim 110 g/CO2/km în anul 2019.

Potrivit documentului, la prima de casare de bază se poate adăuga, în 2017, un ecobonus de 1.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt. Pentru anul 2018, valoarea ecobonusului este similară, însă numai pentru cazul în care este cumpărată o maşină nouă echipată cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2/km în regim de funcţionare mixt. Nu în ultimul rând, la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 95 grame de CO2/km în regim de funcţionare mixt, se va acorda, în 2019, un ecobonus în cuantum tot de 1.500 de lei.

Valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-şi achiziţioneze un autovehicul nou 100% electric va fi, în acest an, de 45.000 de lei, iar pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km, se va acorda un voucher de 20.000 de lei.

Solicitantul beneficiază de un singur ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou 100% electric sau a unui autovehicul nou electric hibrid (autoturism, autoutilitară uşoară, autospecială/autospecializată uşoară), dar poate cumpăra mai multe maşini integral electrice şi să primească ecotichete pentru fiecare.

surse: Antena 3, Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax