Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2017, la Alba Iulia: Arheologie medievală experimentală şi prezentarea robotulul Jenny 5. Activităţi la universitate

Publicat

afisUniversitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia se alătură ediţiei din acest an a evenimentului Noapta Cercetătorilor şi organizează vineri, 29 septembrie, cu începere de la ora 16.00, în curtea Palatului Apor, o serie de activităţi dedicate publicului nespecialist şi minţilor curioase.

Departamentul de Istorie, Arheologie şi Muzeologie va desfăşura activităţi de arheologie medievală experimentală, iar Departamentul de Informatică va prezenta publicului robotul Jenny 5, care a fost  dezvoltat în cadrul cursului de Roboți Inteligenţi de la Facultatea de Știinte Exacte și Inginerești.

În România, anul 2017 aduce cea de-a X-a ediție a Nopții Cercetătorilor. An de an, evenimentul a crescut și s-au alăturat tot mai multe orașe organizatoare. De la o ediție la alta, vizitatorii au trecut în rândurile voluntarilor, ale cercetătorilor sau și-au urmat pasiunea pentru știință. Este uimitor cum știința, din pasiune, pentru job sau, pur și simplu, hobby, reușește să adune în același loc oameni de toate felurile și să genereze progres la nivelul comunităților și la nivel global.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Asociația Invenio, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Vezi şi Noaptea Cercetătorilor, la Alba Iulia. Ateliere antice și de meșteșuguri tradiționale, spectacol de reconstituire istorică şi concursuri. PROGRAM

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax