Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

NOUTĂŢILE din structura ANULUI ŞCOLAR 2016-2017. Când sunt programate VACANŢELE, cursurile, olimpiadele şi „Şcoala Altfel”

Publicat

elevi scoala Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar 2016-2017.

Potrivit proiectului propus, anul şcolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare şi se structurează în două semestre.

Şcoala începe pe 12 septembrie, însă doar pe 15 septembrie vor fi organizate festivităţile pentru deschiderea anului şcolar 2016-2017.

Potrivit proiectului în dezbatere, anul şcolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare şi se structurează în două semestre:

semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017)

– semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 23 iunie 2017). Ziua de 15 septembrie este dedicată festivităţilor pentru deschiderea anului şcolar 2016-2017.

Perioadele de cursuri: 12 septembrie – 16 decembrie 2016, 9 ianuarie – 3 februarie 2017, 13 februarie – 14 aprilie 2017 şi 2 mai – 23 iunie 2017.

Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (17 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017), vacanţa de primăvară (19 – 30 aprilie 2017) şi vacanţa de vară (24 iunie – 10 septembrie 2017).

De asemenea, în săptămâna 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 2 iunie 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 16 iunie 2017.

În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de 5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului).

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii  anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură cele 169 de zile de cursuri prevăzute în ordin, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele şi evaluările naţionale organizate în sistemul naţional de învăţământ.

Olimpiadele şi concursurile şcolare naţionale vor fi organizate în perioada vacanţei de primăvară (19 – 30 aprilie 2017). În acest mod, elevilor olimpici li se oferă posibilitatea de a participa la activităţile din cadrul programului „Şcoala altfel”.

Cea mai importantă noutate este extinderea programului naţional „Şcoala altfel” la o durată de 8 zile, transmite ministerul.

Vezi şi Programul „Şcoala altfel” se va derula timp de 8 zile, în două perioade distincte. Modificări din proiectul pentru structura anului şcolar 2016-2017

Vor fi două etape distincte: la începutul anului şcolar (12-14 septembrie) şi în interiorul anului şcolar, pe durata a 5 zile consecutive, la alegerea unităţilor de învăţământ. Prima etapă (12-14 septembrie 2016) este destinată acomodării elevilor şi a profesorilor cu programul şcolar şi cu procesul de predare-învăţare. A doua etapă presupune alocarea a 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar, în urma unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Astfel, în funcţie de ciclurile de învăţământ şcolarizate, unităţile de învăţământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal).

Metodologia de organizare şi desfăşurare a programului „Şcoala altfel” va fi elaborată de Ministerul Educaţiei şi aprobată separat, prin ordin de ministru, după ce în prealabil va fi supusă dezbaterii publice. Obiectivul major al documentului este acela de a genera coerenţă, la nivel naţional, şi o mai bună organizare a programului, în spiritul educaţiei nonformale.

Intervalul aferent programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada în care se susţin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare cu cel puţin două (2) săptămâni înainte de finalul semestrului.

Proiectul de ordin privind structura anului şcolar 2016-2017 este supus dezbaterii publice în perioada 23 iunie – 4 iulie 2016.

STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR 2016-2017

Anul scolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie în data de 2 iunie 2017.

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie în data de 16 iunie.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilita prin planurile-cadru de învatamânt, în vigoare.

Pentru clasele din învăţământul profesional, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învatamânt în vigoare.

Pentru învăţământul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 179 de zile lucrătoare.

Stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare şi aprobată de inspectoratul şcolar, conform structurii anului şcolar, cu respectarea vacanţelor.

Pentru învăţământul postliceal (şcoala postliceală şi şcoala de maiştri), durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare.

Anul şcolar 2016-2017 începe pe data de 1 septembrie 2016, se încheie pe data de 31 august 2017 şi se structurează pe două semestre.

Semestrul I are 18 săptămâni dispuse în perioada 12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017

Cursuri – luni, 12 septembrie 2016 – 16 decembrie 2016

15 septembrie 2016 – zi dedicată festivităţilor pentru deschiderea anului şcolar 2016-2017

29 octombrie – 6 noiembrie 2016: vacanţă pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar.

Vacanţa de iarnă: sâmbătă, 17 decembrie 2016 – duminică, 8 ianuarie 2017

Cursuri : luni, 9 ianuarie 2017 – vineri, 3 februarie 2017

Vacanţa intersemestrială: sâmbătă, 4 februarie 2017 – duminică, 12 februarie 2017

Semestrul al II-lea are 17 săptamâni dispuse în perioada 13 februarie 2017 – 23 iunie 2017

Cursuri: luni, 13 februarie 2017 – vineri, 14 aprilie 2017

Vacanţa de primăvară: miercuri, 19 aprilie 2017 – duminica, 30 aprilie 2017

Cursuri: marţi, 2 mai 2017 – vineri, 23 iunie 2017

Vacanţa de vară: sâmbătă, 24 iunie 2017 – duminică, 10 septembrie 2017

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax