|

O clădire din Sâncrai va fi demolată pentru înființarea unei ferme ecologice de trandafiri, prin proiectul de Incluziune socială al CJ

Castelul Sâncrai și terenul aferent acestuia, puse la dispoziția proiectului „Incluziune socială și pe piața muncii prin intreprinderi sociale”, implementat de Consiliul Județean Alba, vor trece din domeniul public în cel privat. Acesta este obiectul unui proiect de hotărâre supus votului consilierilor, în ședința de joi, pentru ca pe terenul respectiv să poată fi înfiinţată o fermă ecologică, iar, pentru ca acest lucru să fie posibil, gospodăria anexă de pe terenul din zonă va trebui scoasă din funcțiune și casată.

Este vorba despre o gospodărie anexă (construcție și teren în suprafață de 22.584 mp pe suprafața căreia va fi construită o fermă ecologică) și un sediu administrativ (castel și teren aferent în suprafață de 17.850 mp) care va fi conservat și amenajat pentru infrastructura aferentă clădirii.

Pe terenul pe care va fi înființată ferma ecologică se găsește și o clădire (gospodărie anexă), dezafectată de peste 15 ani și se află într-o avansată stare de degradare, iar pentru continuarea implementării proiectului anexa va fi scoasă din funcțiune și casată: „Activele corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, cu durata normală de utilizare consumată sau neconsumată, a căror menținere în funcțiune nu se mai justifică și care urmează a fi scoase din funcțiune, casate ori valorificate trebuie trecute în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, procedându-se ulterior la valorificarea și după caz, casarea sau desființarea acestora”, se prevede în raportul proiectului.

„Punerea la dispoziția proiectului a bunurilor imobile prevăzute mai sus s-a făcut pe o perioadă de 5 ani pentru executarea lucrărilor de conservare a clădirii și amenajarea terenului aferent și pentru organizarea infrastructurii aferente fermei ecologice pe perioada existenței acesteia”, se menționează în proiectul de hotărâre supus votului consilierilor.

Castelul din Sâncrai a intrat în renovare în urmă cu aproximativ un an și jumătate, iar în această vară a fost finalizată reabilitarea unei aripi a clădirii, prin proiectul „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale”. La sfârșitul proiectului, în vara anului 2013, în Castel va fi amenajat un Centru de formare profesională pentru judeţul Alba, cu birouri, sală de conferinţe, săli expoziţionale şi camere de cazare. Prin acelaşi proiect, în jurul castelului a fost amenajată o plantaţie de trandafiri care funcţionează ca întreprindere socială.

Citiți cum a fost reabilitat Castelul Sâncrai și vedeți galerie foto AICI.

Citiți mai multe despre proiectul „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale” și activitățile acestuia în secțiunea Economie socială a ziarului Alba24.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=135323



avatar Publicat de pe 18 octombrie 2012 şi actualizat pe 18 octombrie 2012.
Publicat în ACTUALITATE, Economie Socială.
Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • jean: n-ai inteles nimic din articol. examinarile CT se faceau noaptea la Alba. era linie de garda pe radiologie....
  • zisu dan: Gazul este un rau necesar ,noi romanii nu stim ce fac distribuitorii de gaz cu vietile noastre .Din pacate...
  • Vai: Și funcționarii unde sunt
  • maya: ce parere are d-l crainic!la banii care iicastiga ar putea veni si…noaptea nu sa …. doarma!
  • cerebral: …din pacate,unul ce se crede mare guru in PSD Alba,are neuroni cit are vaca in tite!si tot din...

Publicitate

Publicitate

Cosmin Calin Raul - Design si Fotografie

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI