Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

O nouă materie pentru elevi. Ce vor avea de studiat, la Educaţie Juridică. Detalii de la minister

Publicat

poza 1 liceuO nouă materie va fi predată elevilor. În urma unui protocol încheiat de Ministerul Educaţiei, aceştia vor învăţa despre Constituţia României, procesul legislativ, funcţionarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil şi penal, dar şi despre combaterea corupţiei.

Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public au elaborat un protocol care va sta la baza educaţiei juridice în şcoli, se arată într-un comunicat al MJ.

„Educaţia juridică în şcoli va fi adaptată, potrivit prezentului protocol, la realităţile cu care se confruntă elevii zi de zi. Ei îşi vor cunoaşte mai bine drepturile, dar şi obligaţiile de cetăţeni. Conceptul de educaţie juridică în şcoli este menit să promoveze statul de drept şi democraţia în societate, în general, şi în rândul tinerelor generaţii, în special, prin comunicarea de noţiuni de educaţie juridică adaptate la nivelurile de învăţământ primar, secundar şi liceal, într-o manieră atractivă care să conţină informaţii relevante pentru elevi şi profesori”, se precizează în comunicat.

Sursa citată arată că, printre domeniile care vor face obiectul educaţiei juridice în unităţile de învăţământ preuniversitar sunt: Constituţia României, drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, aspecte cu caracter general privind organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil şi penal, formele răspunderii juridice, unele aspecte privind organizaţii şi relaţii internaţionale, elemente de prevenire şi combatere a corupţiei.

„Educaţia juridică în şcoli va susţine, totodată, implicarea altor parteneri ai justiţiei în acest demers – instituţii şi autorităţi publice cu relevanţă pentru domeniul justiţiei, reprezentanţi ai profesiilor liberale precum: avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, mediatori, practicieni în insolvenţă, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile care sunt invitaţi să adere la obiectivul promovării educaţiei juridice în unităţile de învăţământ preuniversitar”, .

Potrivit MJ, în cadrul programului de educaţie juridică în şcoli, pe lângă partea teoretică, vor fi organizate vizite ale elevilor la Ministerul Justiţiei, la Ministerul Public, la sedii ale altor autorităţi şi instituţii publice cu relevanţă pentru domeniul justiţiei, precum şi la instanţe şi parchete.

„Încheierea protocolului pentru educaţia juridică în şcoli este unul dintre demersurile la care Ministerul Justiţiei contribuie pentru instruirea generaţiilor tinere alături de programele de internship şi stagiile de practică organizate în cadrul instituţiei”, se mai precizează în comunicat.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax