|

O propunere legislativă a senatorului PSD Daniel Breaz, în beneficiul locuitorilor orașului Teiuș, susținută și aprobată în plenul Senatului României

daniel breazLa începutul noii sesiuni parlamentare, senatorul PSD Valer-Daniel Breaz a susținut o propunere legislativă, în calitate de inițiator și avându-l alături în această inițiativă pe senatorul PSD Ioan Deneș, în beneficiul locuitorilor orașului Teiuș și al Consiliului Local Teiuș. Propunerea legislativă vizează transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.”- S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al oraşului Teiuş.

Este vorba despre un demers de reglementare juridică a unui teren intravilan de 74.496 mp, locuitorii din zonă neputând încheia, în momentul de față, acte juridice de vânzare-cumpărare, întreținere, donație etc. și nu pot solicita acte de proprietate asupra terenului, întrucât acesta se află în domeniul public al statului.

În expunerea de motive și în amplul dosar aferent, se precizează, detaliat, toate procedurile legislative precedente, precum și faptul că terenul nu mai este necesar desfășurării de activități specifice de transport feroviar și este clar delimitat în afara zonei de siguranță feroviară aferentă infrastructurii feroviare publice.
Inițiativa senatorului Daniel Breaz a fost votată favorabil în Senat, punându-se, astfel, capăt unei probleme pe care Consiliul Local Teiuș se străduiește să o rezolve încă din 2009, dar fără succes în anterioarele mandate parlamentare.

Comunicat PSD ALBA

URL scurt: http://alba24.ro/?p=592907



avatar Publicat de pe 6 septembrie 2017
Publicat în ACTUALITATE, POLITICA.

Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu


Publicitate

loading...

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Marian: De ce s-a pus jos la 00:18′ – 00:28′?
  • ionut: Aplicatia de la DSU merge ca vremea, cum vrea si cand vrea.. Cu parere de rau M.A.I ati dat „x” cu...
  • moderatorul de serviciu: @Ilie, daca nu-ți place expresia, articolul, citește mai bine o revista de cultură
  • Ilie: ‘la bășcălie’ ?!!!? Stimate… la asa expresii ma intreb daca nu cumva cei care scrieti aceste...
  • om: Ca nu* si-au primit banii.

VIDEO / TESTUL de SINCERITATE pe Alba24.ro: Omul care a transformat ”Mica Romă” într-o perlă a județului

Publicitate

Publicitate

Cosmin Calin Raul - Design si Fotografie

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI