Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

O singură sportivă din Alba, pe listele elevilor care pot participa la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2016. Detalii de la minister

Publicat

examen test

bianca curment Ministerul Educaţiei a publicat listele cu elevii care pot participa în acest an la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat, pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale sportive sau pe discipline, precum şi pentru cei care susţin admiterea în universităţile din străinătate în aceeaşi perioadă cu examenul de maturitate.

Pe listele ministerului, din judeţul Alba, apare o singură elevă, care participă la lotul naţional pentru competiţii internaţionale. Este vorba despre Bianca Curmenţ, de la Liceul cu Program Sportiv Sebeş, portar la HC Alba-Sebeş. Aceasta se pregăteşte pentru campionatul mondial.

Sesiunea specială se va desfăşura în perioada 14-27 mai, la Braşov. Comisia judeţeană de bacalaureat a Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov va nominaliza unităţile de învăţământ care vor găzdui centrele de examen şi de evaluare pentru această sesiune specială.

Citește și CALENDARUL examenului de BACALAUREAT 2016. Când încep înscrierile pentru absolvenții de liceu

Înscrierea candidaţilor va avea loc în zilele de 14 şi 15 mai. 

Probele de evaluare a competenţelor se vor desfăşura astfel: 

– 16-17 mai – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă),

– 18-19 mai – evaluarea competenţelor digitale,

– 20-21 mai – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Probele scrise au următorul calendar: 

– 23 mai – limba şi literatura română,

– 24 mai – proba obligatorie a profilului,

– 25 mai – proba la alegere a profilului şi specializării,

– 26 mai – limba şi literatura maternă.

Afişarea primelor rezultate, la sediul unităţilor de învăţământ care vor organiza această sesiune specială, este prevăzută pentru data de 26 mai (până la ora 18:00).

Depunerea contestaţiilor este programată în cursul aceleiaşi zile, în intervalul orar 18:00 – 20:00. În data de 27 iunie vor fi soluţionate contestaţiile şi afişate rezultatele finale.

Sesiunea specială a examenului de bacalaureat (14-27 mai 2016) se adresează elevilor care îndeplinesc următoarele condiţii: participă la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale care se desfăşoară în perioada sesiunii normale a examenului de bacalaureat sau susţin examenul de admitere la universităţi din străinătate şi trebuie să facă dovada că:

– au fost acceptaţi, în etapa preliminară, la universităţile  din străinătate care le solicită pentru înscriere diploma de bacalaureat, înainte de finalizarea examenului naţional de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2016;

– probele de admitere sunt programate în acelaşi timp cu probele examenului de bacalaureat, sesiunea iunie -iulie 2016.

Elevii care susţin examenul de bacalaureat în sesiunea specială îşi vor asuma întreaga răspundere pentru parcurgerea integrală a materiei din care vor fi elaborate subiectele de examen. De asemenea, conducerea unităţii şcolare din care provine candidatul răspunde de încheierea situaţiei şcolare a acestuia în timp util, potriti MECŞ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax