Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Operatorii din turism propun scurtarea anului școlar cu două săptămâni, pentru creșterea numărului de turiști de pe litoral

Publicat

Anul școlar ar putea fi mai scurt cu două săptămâni, o solicitare în acest sens fiind formulată de Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii, dar şi de Asociaţia Investitorilor în staţiunea turistică Venus. Aceştia cer modificarea programei de învăţământ astfel încât anul şcolar să se încheie în data de 1 iunie, cel puţin pentru elevii din clasele I-VIII. Motivul acestei propuneri  este că familiile cu copii pot beneficia de tarife reduse pe litoral în perioada 1-15 iunie.

Printr-un comunicat de presă semnat de preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii, Dan Matei Agathon, acesta susține: „Este cunoscut faptul că turiştii cu familie vin pe litoral după ce copiii intră în vacanţă şi tocmai de aceea propunem demararea unei colaborări între Ministerul Educaţiei Naţionale şi autorităţile din turism pentru stabilirea unei strategii a programului de învăţământ care să ţină seama şi de programul de vacanţă al elevilor din perspectiva ofertei turistice“. Explicația pentru această solicitare este următoarea: „Operatorii din turism reprezintă contribuabili la bugetul de stat care doresc să-şi îmbunătăţească aportul la produsul intern brut, dar micşorarea vacanţelor de vară şi creşterea anului şcolar aduce o scădere a numărului de zile pe care elevii şi le pot petrece în staţiunile turistice, depăşindu-se şi perioada în care aceştia pot beneficia de tarife reduse“.

Reprezentanţii celor două asociaţii mai susțin că iniţiativa Guvernului de ieftinire a transportului CFR spre litoral este foarte bună, dar că trebuie consolidată şi cu alte măsuri care să ridice numărul turiştilor spre litoral până la 15 iunie, și mai ales al familiilor cu copii.

sursa: adevărul.ro

Camelia TOMA

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. profesor

    marți, 14.05.2013 at 19:30

    Buna gluma asta cu scurtarea anului scolar.:)) Pe cei de la ME ii doare undeva de cheful si dorinta unora de a merge la mare pe bani putini.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax