Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Parlamentar Copy/Paste: Declarațiile politice ale deputatului Călin Potor, copiate cuvânt cu cuvânt din comunicatele lui Antonescu și Chițoiu

Publicat

Cuvinte mari  și… deloc originale. Așa s-ar descrie noul obicei pe care l-a deprins deputatul liberal Călin Potor, acela de a așterne pe hârtie, regulat, declarații politice, pe care le transmite presei locale și centrale spre publicare, probabil pentru „transparență”, justificarea activității de parlamentar, a indemnizației, „comunicare” cu electoratul etc.

O oarecare atenție pe mulțimea de cuvinte puse la un loc sub „mărețul” antet al unei declarații de membru în Parlamentul României – Camera Deputaților, arată că termenii, frazele, paragrafele semnate oficial de deputatul PNL de Alba, Călin Potor, seamănă bine cu cele ale unor „mari politicieni”. Nu doar că seamănă bine, dar ele chiar aparțin unora ca Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Chițoiu, sau alții. Un simplu „google search” face să piară orice aparență a autenticului din cuvintele lui Potor, căruia albaiulienii i-au dăruit un confortabil fotoliu în Parlament, din care poate liniștit să primească idei despre ce ar trebui să spună.

În declarația trimisă marți, 28 mai, Călin Potor vorbește despre „forța PNL”, care a împlinit de curând 138 de ani de la înființare. Despre același lucru, cu aceleași cuvinte, a vorbit, cu 4 zile înainte, președintele PNL Crin Antonescu. Gând la gând cu bucurie, poate.

Am aniversat acest moment cu respect pentru marii noştri înaintaşi şi fondatorii PNL, Ion C. Brătianu, A. G. Golescu şi Mihail Kogălniceanu […] Istoria acestui partid se confundă cu istoria democratică a României. Modernizarea instituţională a statului român, etapele de progres economic, de prosperitate, toate acestea sunt legate de guvernările PNL şi de oamenii de excepţie care s-au aflat în fruntea sa. Partidul Naţional Liberal este partidul Independenţei României, al Marii Uniri, este partidul reformei agrare. Partidul Naţional Liberal este partidul primei constituţii democratice a României Mari – Constituţia din 1923. Înaintaşii liberali sunt, alături de întreaga elită politică românească interbelică, martirii libertăţii care au dat jertfa supremă în închisorile comuniste. PNL este cel mai vechi partid din familia liberalilor europeni. Este singurul partid care nu şi-a schimbat numele, care nu şi-a schimbat culorile, care nu şi-a schimbat doctrina, programul, valorile şi conduita politică” […] Partidul Naţional Liberal este mai puternic decât oricând după 1989, iar responsabilitatea majoră pe care o are este pe măsura forţei sale. PNL s-a angajat să readucă economia pe un trend ascendent, să combată efectele crizei şi ale guvernărilor defectuoase din perioada precedentă, alături de partenerii săi actuali. România este acum guvernată în mod responsabil şi în interesul cetăţeanului. România are acum o stabilitate politică incontestabilă, un guvern solid şi legitim, în care PNL este o componentă esenţială. Votul din decembrie 2012 a demonstrat că Partidul Naţional Liberal este respectat atât pentru blazonul său şi pentru tradiţia sa istorică, cât şi pentru viziunea sa asupra dezvoltării României, pusă în practică de reprezentanţii liberali din administraţia publică, locală sau centralăspune Călin Potor în declaraţia sa politică, dar și Crin Antonescu într-un mesaj transmis vineri, 24 mai, presei centrale, publicat de Agerpres.

Tot o „pură coincidență” pare a explica și declarația politică a liberalului privind „Legea restituirii proprietăților, așteptată de mii de români”, din 23 aprilie, rostită în 17 aprilie de premierul Victor Ponta și publicată de Agerpres. „Noua lege a retrocedărilor constituie un moment de responsabilitate politică, în care Guvernul şi Parlamentul au colaborat pentru soluţionarea unei probleme istorice”, declară, întocmai, Potor, în „propria” declarație.

În declarația din 8 mai, Călin Potor, intitulată „Moțiunile simple, atât le-a mai rămas pedeliștilor!” vorbește, cu cuvinte „împrumutate” fidel de la ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, despre „moțiunea depusă de Opoziție privind companiile de stat” și despre „eforturile prin care Guvernul USL încearcă să corecteze abuzurile dintr-o perioadă nefastă pentru dezvoltarea economică a României”, așa cum declarase ministrul cu o zi înainte, pe 7 mai.

De fapt, nici nu prea contează cine pe cine copiază. Probabil, deputatul liberal de Alba, Călin Potor, în spirit de solidaritate, convins de gloria USL-istă, și cu certitudinea clară că ideile „prietenilor săi mai mari” sunt mult mai interesante decât ale lui, face tot ce poate pentru ca acestea (și nu altele noi și eventual mult mai slabe) să ajungă la popor. Indiferent de „drepturi de autor” și alte amănunte din acestea expirate, în care doar votanții mai cred, adică poporul-plătitorul „drepturilor de autor” ale unui activ parlamentar-plagiator.

Deși, cel mai probabil, pe Crin Antonescu, Victor Ponta, Daniel Chițoiu și alți „titulari” de discursuri, nu îi deranjează foarte mult reluarea și difuzarea mesajelor lor, oamenii ar fi cu siguranță mai interesați și de inițiativele proprii, asumate, ale celui pe care l-au votat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. Pilu

    marți, 28.05.2013 at 21:54

    Carei afectiuni medicale ii este caracteristic un astfel de comportament ? Poate ne spune un specialist.
    Hai, indrazniti chiar daca se spune ca ,, corb la corb , nu-si scoate ochii” in fata unui astfel de comportament trebuie luata atitudine si ,,prescrisa o reteta cu tratament adecvat”.

  2. pardon

    miercuri, 29.05.2013 at 08:59

    Sta bine mersi la bucuresti si ” o freaca la rece ” si mai isi construieste o vila in centru orasului la alba .

  3. St. Ti.

    miercuri, 29.05.2013 at 12:28

    Nulitatea absoluta se numeste Potor. Ca de altfel toti cei care l-au votat si sunt multi, frate. Si nici macar nu-si dau seama. Cat despre casa ce vreti, sa spuna lumea ca toti parlamentarii isi fac si el e prostu castei ?

  4. Pingback: Cel mai nou „publicity stunt” al deputatului Potor: Vezi cu cine vrea să facă „băi de mulțime” de Ziua Națională la Alba Iulia | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax