Contacteaza-ne si pe

ACTUALITATE

PASTORALA ÎPS IRINEU, Arhiepiscop Ortodox de Alba Iulia, cu ocazia Sărbătorilor Pascale 2017. “Datorită Învierii lui Hristos, creştinul adevărat este un optimist pe vecie”

avatar

Publicat

ips irineuCinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

Ca Dumnezeu adevărat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos are, de la crearea lumii, o demnitate împărătească. El este Stăpân până la marginile pământului, împărţind darurile Sale tuturor neamurilor (cf. Ps. 2, 6; Ier. 27, 5; Zah. 9, 9). Această demnitate împărătească a primit-o şi ca Om adevărat, exercitându-Şi puterea prin suportarea suferinţelor şi prin săvârşirea minunilor, iar după moarte, prin coborârea la iad şi prin Învierea Sa, sfărâmând stăpânirea răului. La sfârşit, va veni în mare strălucire la Judecata de obşte, când va împărţi dreptatea (cf. II Cor. 5, 10).

Este o imensă mângâiere pentru noi să ştim că Eternul Răscumpărător e înălţat în slava Împărăţiei cereşti, unde Jertfa Sa ispăşitoare are o veşnică putere să curăţească pe cei ce cred (cf. Evr. 1, 3; 10, 12). El Se află acum şi cu trupul unde Se află cu dumnezeirea, pe tronul dumnezeiesc, pe treapta supremei autorităţi. Cu adevărat, Mielul înjunghiat împărăţeşte (cf. Apoc. 5, 12), având primul loc în conducerea lumii spre îndumnezeire şi în lucrarea de aducere a ei la unirea deplină cu Dumnezeu Tatăl, Creatorul şi Atotţiitorul.

Dreptmăritori creştini,

Când Sfântul Apostol Ioan a fost exilat în insula Patmos, între anii 94-95, aflat în stare de extaz, a văzut cerul deschis, iar pe Dumnezeu şezând pe tronul Său. El a fost încredinţat că oricât de grele sunt pentru creştini încercările aici jos, acolo sus, pe tron, stă „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (I Tim. 6, 15), Care ţine toate sub control. În cartea Apocalipsei, în capitolul patru, ucenicul iubirii ni-L prezintă pe Iisus Hristos aşezat pe tronul Său. Într-adevăr, El „are stăpânire asupra morţii şi asupra vieţii, că stăpâneşte pe cele de sus şi pe cele de jos”, zice Sfântul Ioan Gură de Aur.

Şezând pe tronul suprem al slavei Sale, Hristos împărăţeşte cu putere multă. Dacă răsfoim paginile Sfintei Scripturi, vom observa că atunci când văzătorii de Dumnezeu erau în necaz, au văzut un tron. Astfel profetul Iezechiel, în exil, a văzut un tron (cf. Iez. 10, 1), profetul Daniel, observând „urâciunea pustiirii”, a văzut un tron (cf. Dan. 7, 9), apostolul Ioan, exilatul din Patmos, a văzut un tron (cf. Apoc. 4, 2), iar în toată bezna timpului lor, martirii creştinătăţii, prin „cerul deschis” (Fapte 7, 56), au văzut un tron. Aceste viziuni ne dovedesc faptul că cele create aparţin lui Dumnezeu Tatăl şi lui Dumnezeu Fiul, „Împăratul lumii întregi, Care are stăpânire peste toate”, cum Îl numeşte Sfântul Grigorie de Nyssa.

Cel Atotputernic şi Atotţiitor, Care şade pe tronul măririi Sale, a realizat pentru noi cea mai mare biruinţă din câte universul a văzut vreodată: ÎNVIEREA.

Datorită Învierii lui Hristos, creştinul adevărat este un optimist pe vecie. Acesta ştie că în lume sunt persoane rele care voiesc războiul. Acesta mai ştie că există lucruri rele, precum cancerul şi scleroza multiplă, care subminează sănătatea biologică. Totuşi, el nu-şi pierde speranţa, ci, în ciuda multor dificultăţi, priveşte în sus la Hristos, despre Care Sfântul Chiril al Alexandriei spune că, plecând la cer, „S-a aşezat să împărăţească iarăşi dimpreună cu Tatăl”.

Dumnezeu este şi rămâne încă supremul Cârmuitor al lumii Sale şi nimeni şi nimic nu-L poate învinge vreodată. Privind în sus cu încredere, noi putem primi adevărata perspectivă asupra vieţii. Primejdii şi ameninţări vor exista întotdeauna. Doctorii vor continua să spună că urmează să ai parte de o operaţie riscantă. Politicienii vor continua să discute despre primejdia unui colaps economic. Prezicătorii sfârşitului lumii vor continua să vorbească despre venirea catastrofei nucleare. Dar, noi, creştinii, nu ne pierdem speranţa, pentru că Dumnezeu ne poartă de grijă dacă-L iubim şi-L ascultăm. „El rămâne lângă noi până la ultima noastră suflare”, ne asigură Clement Alexandrinul.

Citeşte şi URĂRI DE PAŞTE 2017: Mesaje și felicitări de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

Primii creştini aveau o credinţă exprimată prin viziunea lui Dumnezeu pe tronul Său. Ei erau încredinţaţi că Fiul lui Dumnezeu poate să clatine Imperiul Roman şi să schimbe faţa istoriei. De-a lungul veacurilor, în care n-au lipsit prigoana şi suferinţa, creştinii au înţeles că Mântuitorul înviat determină biruinţa adevărului şi a dreptăţii în viaţa noastră, iar, „la a Doua slăvită Arătare, va fi şi Se va proclama Dumnezeu şi Împărat al întregii zidiri”, precum afirmă Sfântul Maxim Mărturisitorul. Atunci, în faţa biruinţei Sale finale, „I se va pleca tot genunchiul şi toată limba-I va da slavă lui Dumnezeu” (Is. 45, 23).

Iubiţi credincioşi,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti. Cinstirea sau venerarea icoanelor ne apără de idolatrie, astăzi, când bunurile materiale, plăcerea, orgoliul, profitul şi tehnologia sunt prioritare în viaţa omului contemporan, constituind o adevărată „închinare la idoli” (Col. 3, 5). Remediul în faţa acestei nelegiuiri este, într-adevăr, icoana sfântă ce prezintă chipul omului în care locuieşte harul lui Dumnezeu. Ea ne instruieşte fără cuvinte şi simpla ei vedere ne îndeamnă „să evităm cele rele şi să râvnim virtuţile”, cum zice Sfântul Ioan Damaschin.

Dacă Hristos a înviat din morţi şi S-a înălţat întru slavă, să ne înălţăm inimile înspre „Împăratul împăraţilor” (Apoc. 17, 14). La aceasta ne îndeamnă îndeosebi icoana lui Hristos Pantocrator, ce tronează pe bolta centrală, descoperind faptul că El vine în Biserică, unde locuieşte „până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20). În ambianţa ei sacramentală, Domnul lucrează ca Împărat al veacurilor sau al istoriei, dar şi al veşniciei divine care irumpe acum şi aici, sfinţind şi deschizând timpul spre orizontul infinit al eternităţii. Împăratul dumnezeiesc ne vede în durerea noastră, ca să ne susţină, şi în păcatul nostru, ca să ne ierte. Important este să ne detaşăm de zeităţile false ale lumii trecătoare, străduindu-ne a fi icoane vii ale Dumnezeului înviat şi biruitor.

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

loading...
loading...
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Publicitate

ACTUALITATE

Blocurile de locuințe vor trebui dotate obligatoriu cu spații de colectare selectivă a deșeurilor. Proiect

avatar

Publicat

Blocurile de locuințe vor trebui dotate obligatoriu cu spații de colectare selectivă a deșeurilor, care să faciliteze reciclarea, potrivit unui proiect de lege depus la Senat. Draftul de act normativ modifică Legea locuințelor din 1996. În forma aflată în prezent în vigoare, aceasta impune, ca exigență minimală, dotarea blocurilor de locuințe cu „spații destinate colectării, depozitării și evacuării deșeurilor menajere”.

Inițiatorii proiectului au în vedere înăsprirea exigenței, prin impunerea de „spații destinate colectării, depozitării și evacuării separate pe fracții a deșeurilor menajere”. Aceștia menționează, în expunerea de motive a proiectului, că normele UE obligă România să ajungă la un grad de reciclare a deșeurilor municipale de 50% până în 2020, țintă imposibil de atins în condițiile în care, în prezent, procentul real de reciclare este de doar 5-6%. „Gradul scăzut de reciclare este urmarea lipsei unui sistem eficient de colectare selectivă  deșeurilor și revalorizare a acestora. Primul pas în implementarea acestui sistem este crearea infrastructurii pentru cetățeni. Deși legislația permite în prezent colectarea selectivă pe patru fracții, în realitate gunoiul se colectează împreună și ajunge la gropile de gunoi în loc să fie tratat, reciclat și reutilizat”, se arată în documentul citat.

 

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VREMEA în ALBA: Prognoza meteo pentru săptămâna 23-29 aprilie. Zile înnorate, cu ploi, dar și zile cu soare

avatar

Publicat

De

soare nori cetate ionut vaidean

Vreme de primăvară, cu toate ”ingredientele”: căldură, soare, nori, furtuni și ploaie. Până și weekend-ul va fi  împărțit între soare și ploi.
Vă prezentăm mai jos prognoza meteo în perioada 23-29 aprilie, în principalele localităţi din judeţul Alba:

Luni, 23 aprilie

Alba Iulia: minime de 12 grade Celsius, maxime de 25 grade Celsius; parțial însorit

Sebeș: minime de 12 grade Celsius, maxime de 25 grade Celsius; aversă posibilă

Oaşa: minime de 8 grade Celsius, maxime de 13 grade Celsius; parțial însorit

Aiud: minime de 13 grade Celsius, maxime de 25 grade Celsius; parțial însorit

Blaj: minime de 13 grade Celsius, maxime de 25 grade Celsius; parțial însorit

Ocna Mureş: minime de 13 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; parțial însorit

Zlatna: minime de 11 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius;  parțial însorit

Abrud: minime de 10 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; parțial însorit

Cîmpeni: minime de 10 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; parțial însorit

Arieşeni: minime de 8 grade Celsius, maxime de 18 grade Celsius; parțial însorit

Cugir: minime de 12 grade Celsius, maxime de 25 grade Celsius; aversă posibilă

Marţi, 24 aprilie

Alba Iulia: minime de 10 grade Celsius, maxime de 23 grade Celsius; câteva averse de ploaie și furtuni

Sebeș: minime de 10 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; câteva averse de ploaie și furtuni

Oaşa: minime de 5 grade Celsius, maxime de 12 grade Celsius; câteva averse de ploaie și furtuni

Aiud: minime de 11 grade Celsius, maxime de 23 grade Celsius; câteva averse de ploaie și furtuni

Blaj: minime de 11 grade Celsius, maxime de 23 grade Celsius; câteva averse de ploaie și furtuni

Ocna Mureş: minime de 11 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; câteva averse de ploaie și furtuni

Zlatna: minime de 9 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; câteva averse de ploaie și furtuni

Abrud: minime de 8 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; câteva averse de ploaie și furtuni

Cîmpeni: minime de 8 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; câteva averse de ploaie și furtuni

Arieşeni: minime de 5 grade Celsius, maxime de 16 grade Celsius; câteva averse de ploaie și furtuni

Cugir: minime de 10 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; câteva averse de ploaie și furtuni

Miercuri, 25 aprilie

Alba Iulia: minime de 11 grade Celsius, maxime de 25 grade Celsius; parțial însorit

Sebeș: minime de 11 grade Celsius, maxime de 26 grade Celsius; parțial însorit

Oaşa: minime de 7 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; parțial însorit

Aiud: minime de 10 grade Celsius, maxime de 26 grade Celsius; parțial însorit

Blajminime de 10 grade Celsius, maxime de 26 grade Celsius; parțial însorit

Ocna Mureş: minime de 10 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; parțial însorit

Zlatna: minime de 10 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; parţial însorit

Abrud: minime de 9 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; parţial însorit

Cîmpeni: minime de 9 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; parţial însorit

Arieşeni: minime de 8 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; parţial însorit

Cugir: minime de 11 grade Celsius, maxime de 26 grade Celsius; parţial însorit

Joi, 26 aprilie

Alba Iulia: minime de 12 grade Celsius, maxime de 27 grade Celsius; predominant însorit

Sebeș: minime de 12 grade Celsius, maxime de 27 grade Celsius; predominant însorit

Oaşa: minime de 9 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; predominant însorit

Aiud: minime de 12 grade Celsius, maxime de 27 grade Celsius; însorit

Blaj: minime de 12 grade Celsius, maxime de 27 grade Celsius; însorit

Ocna Mureş: minime de 12 grade Celsius, maxime de 26 grade Celsius; însorit

Zlatna: minime de 12 grade Celsius, maxime de 27 grade Celsius; predominant însorit

Abrud: minime de 11 grade Celsius, maxime de 23 grade Celsius; predominant însorit

Cîmpeni: minime de 11 grade Celsius, maxime de 23 grade Celsius; predominant însorit

Arieşeni: minime de 10 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; predominant însorit

Cugir: minime de 12 grade Celsius, maxime de 27 grade Celsius; predominant însorit

Vineri, 27 aprilie

Alba Iulia: minime de 11 grade Celsius, maxime de 23 grade Celsius; mai răcoros

Sebeș: minime de 10 grade Celsius, maxime de 23 grade Celsius; ploaie scurtă

Oaşa: minime de 5 grade Celsius, maxime de 11 grade Celsius; după un început noros, soarele revine

Aiud: minime de 10 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; mai răcoros

Blaj: minime de 10 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; mai răcoros

Ocna Mureş: minime de 10 grad Celsius, maxime de 23 grade Celsius; câteva averse

Zlatna: minime de 11 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; ploaie scurtă

Abrud: minime de 10 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; nori şi soare

Cîmpeni: minime de 10 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; nori şi soare

Arieşeni: minime de 7 grade Celsius, maxime de 15 grade Celsius; parţial însorit

Cugir: minime de 10 grade Celsius, maxime de 23 grade Celsius; ploaie scurtă

Sâmbătă, 28 aprilie

Alba Iulia: minime de 12 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; nori și soare

Sebeș: minime de 12 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; nori și soare

Oaşa: minime de 7 grade Celsius, maxime de 11 grade Celsius; posibil o aversă de ploaie sau furtună

Aiud: minime de 11 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; nori și soare

Blaj: minime de 11 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; nori și soare

Ocna Mureş: minime de 11 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; parțial însorit

Zlatna: minime de 11 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; nori şi soare

Abrud: minime de 10 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; câteva averse îndeosebi spre sfârşitul zilei

Cîmpeni: minime de 10 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; câteva averse îndeosebi spre sfârşitul zilei

Arieşeni: minime de 8 grad Celsius, maxime de 16 grade Celsius; posibil o aversă sau furtună

Cugir: minime de 12 grade Celsius, maxime de 24  grade Celsius; nori şi soare

Duminică, 29 aprilie

Alba Iulia: minime de 13 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; predominant noros

Sebeș: minime de 13 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; ploaie scurtă

Oaşa: minime de 9 grade Celsius, maxime de 17 grade Celsius; ploaie scurtă

Aiud: minime de 12 grade Celsius, maxime de 26 grade Celsius; ploaie scurtă

Blaj: minime de 12 grade Celsius, maxime de 26 grade Celsius; ploaie scurtă

Ocna Mureş: minime de 12 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; o aversă

Zlatna: minime de 12 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; şanse de ploaie

Abrud: minime de 12 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; noros

Cîmpeni: minime de 12 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; noros

Arieşeni: minime de 10 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; noros

Cugir: minime de 13 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; ploaie scurtă

sursa: accuweather.com

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Trei medalii pentru sportivii de la Revolution Academy Alba la Campionatul Național de Taekwondo

avatar

Publicat

Sportivii de la Revolution Academy Alba s-au întors acasă cu trei medalii de la Campionatul Național de Taekwondo WTF 2018, desfășurat în acest weekend la București. Delegația de la Alba a fost formată din trei sportivi, toți ajungând pe podium, asta în condițiile în care practică Taekwondo de doar jumătate de an.

Două medalii de bronz și una de argint au fost cucerite de luptătorii de la Revolution Academy Alba la Campionatul Național de Taekwondo WTF de la București, prima lor competiție din cariera de sportivi.

Gabriela Șandru (12 ani, Alba Iulia) a obținut medalie de argint la categoria -44 kg, cadeți clasa B.

Ana Cibu (12 ani, Alba Iulia) a obținut medalie de bronz la categoria -41 kg, cadeți clasa B.

Petru Roncea (17 ani, Sebeș) a obținut medalie de bronz la categoria -63, juniori clasa B.

Cei trei sportivi se antrenează de câteva luni alături de antrenorul Alin Moldovan, fost sportiv de performanță, medaliat la Campionatele Naționale de Taekwondo ,  care a înființat Revolution Academy Alba în noiembrie 2017.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

23 aprilie: Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință. Obiceiuri, tradiții și credințe populare

avatar

Publicat

sfantul gheorghe

În fiecare an, la 23 aprilie, credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A urmat cariera militară și a ajuns comandant în armata împăratului Dioclețian.

VEZI:  MESAJE de Sfântul Gheorghe: Urări de sănătate şi „La mulţi ani” pentru cei dragi, de ziua numelui

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuți și onorați sfinți ai creștinismului.

În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toți creștinii erau obligați să se lepede de credința în Hristos și să se închine zeilor. Sfântul Gheorghe, pentru că nu a vrut să jertfească zeilor, a fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, în ziua de 23 aprilie.

Menționăm că Biserica creștină serbează ziua morții sfinților ca ziua lor de naștere. Numai Fecioara Maria și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă.

Sfântul Gheorghe în iconografie

Iconografia păstrează imaginea Sfantului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. În credința populară Sfântul Gheorghe este asociat adesea cu omorârea balaurului. Această legendă datează din secolul XII și una din variantele sale este „Legenda Aurea”. Se povestește cum un balaur imens și feroce a apărut lângă orașul Selena din Lybia. Locuitorii trebuiau să-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar când nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata împăratului. Atunci a apărut un viteaz creștin care s-a oferit să răpună balaurul. În unele icoane timpurii fata împăratului este înfățișată în gura balaurului, în timp ce un viteaz cu o suliță se luptă cu acesta. După ce a străpuns balaurul cu sulița tânărul a dus-o pe prințesa la palatul împăratului, care i-a oferit mâna ei și jumătate din împărăție. Viteazul a refuzat spunând că mai are multe alte lucruri de îndeplinit în lupta sa pentru apărarea bisericii și ajutorul săracilor și nedreptățitilor; apoi le-a spus că numele lui este Gheorge și a plecat.

Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul.

Sfântul Gheorghe mai este reprezentat într-o mantie roșie, culoare tradițională pentru un martir, dar și ca războinic pedestru sau ca tribun militar în veșminte patriciene, cu o diadema metalică pe cap, cu o platoșă sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă.

În 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țări. Regele Edward al III-lea a înființat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei, „Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei.

 

Obiceiuri de Sfântul Gheorghe

În tradiția populară Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor.

În spiritualitatea populară, între San-George și Samedru (Sfântul Dumitru) există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viață.

În dimineața zilei de San-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeză la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice.

Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse și în hrana animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.

În ajunul zilei de San-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.

Există și obiceiul ca în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli.

Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege mătrăguna și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașină, în credința că ele le vor aduce pețitori bogați.

Flăcăii cautau în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de el știut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită. Dimpotrivă, dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.

Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mult lapte și de bună calitate.

Nimeni nu avea voie să doarmă în aceasta zi deoarece se credea că acel care încalcă interdicția, avea să fie somnoros întregul an.

Urzicatul era un alt obicei practicat de San-George. Exista convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri care urma să înceapă.

Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunitățile sătești contemporane se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.

sursa: creștinortodox.ro

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Trebuie să îți schimbi permisul de conducere anul acesta? Lista actelor necesare

avatar

Publicat

Românii care vor să-şi schimbe permisul auto în acest an din diferite motive, fie că a expirat sau va expira foarte curând, au nevoie de un anumit set de documente . De reţinut ar mai fi că se poate solicita eliberarea unui permis de conducere înainte sau după expirare, după efectuarea vizitei medicale, pe baza următoarelor documente:

a) cererea titularului se editează informatic la ghiseu şi se înmânează titularului pentru a o semna şi pentru a completa informaţiile privind fişa medicală şi dovada plăţii  contravalorii permisului de conducere;

b) în cazul cetăţenilor români, actul de identitate al titularului, în original şi copie, din care rezultă că acesta are domiciliul sau reşedinţa în România;

c) în cazul cetăţenilor străini, carte de rezidenţă, permis de şedere, certificat de înregistrare însoţit de paşaport, paşaport diplomatic/serviciu;

d) dovada plăţii contravalorii permisului de conducere – contravaloarea se poate achita la sediu. Plata contravalorii permiselor de condcuere se poate face on-line în sistem internet banking, dar şi de la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar.

e) permisul de conducere, în cazul deteriorării acestuia sau pentru schimbarea numelui. În cazul pierderii sau furtului permisului de conducere, titularul declară acest fapt prin completarea în mod corespunzător a cererii (prin bifarea căsuţelor corespunzătoare);

f) documentul emis de o unitate medicală autorizată, în original din care rezultă că titularul este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere.

În cazul persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, ca urmare a condamnării pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, în condiţiile art. 4 din Codul penal, acestea vor prezenta pentru eliberarea unui nou permis de conducere, documentele de mai sus însoţite de hotărârea de dezincriminare, nefiind necesară susţinerea vreunui examen.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate