Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Patru proiecte de interes local din Alba, incluse în Masterplanul guvernamental al investițiilor în turism. Valea Sebeșului și Apusenii, prioritare

Publicat

iezer sureanu Guvernul a adoptat Programul Multianual pentru dezvoltarea investițiilor în turism şi pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiţii în turism. În Județul Alba, sunt cuprinse patru proiecte de interes local: Baza Salvamont Șureanu, Valea Sebeșului Amenajarea Domeniului Schiabil, Valea Sebeşului Dezvoltarea infrastructurii turistice în zona montană înaltă, munţii Sebeş, Dezvoltarea Zonei Turistice ”Ursoaia” – comuna Horea și Dezvoltarea infrastructurii turistice – amenajare domeniu schiabil – orașul Zlatna. 

Programul Multianual, denumit Masterplanul investițiilor în turism, are ca obiectiv principal dezvoltarea comunităților locale din zonele cu potențial turistic ridicat, prin creșterea investițiilor publice în infrastructura turistică.

De asemenea, se urmărește dezvoltarea competitivă a turismului prin identificarea, evaluarea, prioritizarea pe forme de turism și o direcționare eficientă a investițiilor publice, dezvoltarea unei rețele de destinații turistice competitive pe plan internațional, valorificarea durabilă a specificului local și a elementelor de identitate națională prin turism și promovarea unei abordări integrate a politicii turistice la nivelul regiunilor, prin dezvoltarea durabilă a turismului, precizează Guvernul.

Conform Hotărârii, contribuția financiară a Ministerului Turismului în investiții variază în funcție de nivelul de importanță. Pentru investițiile de importanță națională, contribuția aparține în totalitate Ministerului. În această categorie se încadrează dezvoltarea unui domeniu schiabil de peste 100 km și a unor porturi turistice în zona Deltei Dunării și a litoralului Mării Negre.

Pentru investiții realizate în stațiunile de interes național, atestate în condițiile legii, contribuția instituției este de 90%, iar contribuția unității administrativ-teritoriale beneficiare este de 10%; pentru investiții realizate în stațiunile de interes local, contribuția Ministerului Turismului este de 85%, iar contribuția UAT-ului beneficiar este de 15% . Contribuția Ministerul Turismului este de 70% și contribuția UAT-ului/asociaţiei de dezvoltare intercomunitară beneficiară este de 30% pentru investiții în domenii de aplicare ale Hotărârii, altele decât cele menționate anterior.

Direcțiile de acțiune pentru extinderea investițiilor în turism au fost fundamentate în baza studiului de cercetare aferent perioadei 2007-2016, studiu realizat de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Turism, la solicitarea Ministerului Turismului. Acest document prevede un set de obiective specifice, a căror realizare va avea ca efect ridicarea nivelului calitativ și cantitativ al serviciilor turistice.

Stabilirea investițiilor finanțabile a fost realizată și pe baza unei consultări a unităților administrativ teritoriale, care au propus aproximativ 1.200 de idei de proiecte, funcție de necesitățile locale de dezvoltare a infrastructurii turistice, bazate pe cererea turistică.  În urma aplicării filtrelor de selecție prezentate au fost selectate circa 140 de proiecte de interes local.

În contextul îmbunătățirii performanțelor turismului din ultima perioadă și a creşterii competitivităţii şi atractivităţii României ca destinaţie turistică la nivel regional şi internaţional, prin elaborarea unui program multianual pentru dezvoltarea investițiilor în turism se creează premisele de dezvoltare superioară a destinaţiilor turistice din România, dar și a României ca macrodestinaţie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax