Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Peste 640 milioane de lei pentru primării, din Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziţia Guvernului

Publicat

Guvernul a aprobat în ședința de marţi o hotărâre privind alocarea sumei de 648,233 milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

„Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012 (…). Principiile de repartizare a acestor bani sunt plata arieratelor și cofinanțarea unor proiecte care sunt finanțate din fonduri nerambursabile”, a afirmat Dan Suciu.

Fondurile au fost alocate de Guvern ca urmare a unor solicitări venite din partea administraţiilor publice locale aflate în criză financiară acută, generată de reducerea veniturilor la buget, unele dintre ele în incapacitate de a mai funcționa în perioada următoare.

Centralizarea acestor solicitări s-a făcut la nivelul prefecturilor, pe baza cererilor primăriilor, care apoi s-a centralizat la Ministerul Administrației și Internelor. Potrivit lui Dan Suciu, alocările de fonduri s-au efectuat fără a se ține cont de culoarea politică a primăriilor.

Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a mai precizat Dan Suciu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. gabi

    miercuri, 04.04.2012 at 09:08

    Astia sunt pentru campania electorala, mai mult ca sigur!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax