Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Plafon extins la 50.000 de lei pentru plăţi cash în tranzacţiile de imobile. Propunere la Ministerul Finanţelor, având în vedere vânzările de teren în mediul rural

Publicat

Ministerul Finanţelor are în vedere aplicarea unui plafon de 10.000 de lei pentru plăţi în numerar în cazul tranzacţiilor de imobile şi autovehicule, la fel ca în cazul celor între persoane fizice. De asemenea, s-ar putea propune chiar un plafon extins de 50.000 de lei pentru plata cash, la vânzarea şi cumpărarea de terenuri, respectiv imobile. Precizările au fost făcute de secretarul de stat în MFP Dan Manolescu.

“A fost o propunere ca în zona tranzacţii imobile şi cu autovehicule să existe totuşi un plafon, poate cel de 10.000 de lei, care există în general pentru tranzacţii între persoane fizice sau poate chiar mai mari, pentru că sunt anumite tipuri de bunuri care au valoare mai mare şi ar trebui să fie un plafon extins poate la 50.000 de lei pentru bunuri imobile, nivel peste care tranzacţiile să se facă, totuşi, prin instrumente de plată fără numerar”, a declarat Dan Manolescu.

Potrivit acestuia, un astfel de plafon ar rezolva unele inconveniente care pot apărea în cazul unor tranzacţii efectuate în zona rurală. “Un plafon de 50.000 de lei acoperă valoarea multor hectare de teren în zona rurală’, a precizat secretarul de stat.

MFP a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă ce stabileşte reducerea plafoanelor privind plăţile pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar între ele, precum şi introducerea unor plafoane la plăţi în numerar pentru persoane fizice.

Plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.

În prezent, plafoanele zilnice pentru plăţile în numerar între firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei către acelaşi furnizor şi de 10.000 de lei în cazul plăţilor către reţelele de magazine de tipul cash&carry.

În acelaşi proiect, sunt limitate şi comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit şi la 0,3% pentru cardurile de credit.

sursa: financiarul.ro

Citeşte şi Guvernul vrea să interzică plata “cu banii jos” pentru terenuri, case şi maşini. Noi plafoane pentru plăţile în numerar între firme şi persoane fizice

Citește și  CALENDARUL OBLIGAŢIILOR FISCALE pe luna MARTIE 2014

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax