Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Planul de acțiuni de salubrizare și lucrări de interes local pentru 2017, la aprobat în şedinţa CL Alba Iulia. Zonele vizate

Publicat

ecologizare mal ampoi_alba iulia_18 aprilie 2015_10 Consilierii locali vor avea de aprobat, în ședința de marți, 31 ianuarie, planul de acțiuni și lucrări de interes local pentru anul 2017.

La acțiunile și lucrările de interes local vor participa persoanele beneficiare de ajutor social, persoanele condamnate la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, contravenienții care prestează ore de muncă în folosul comunității de pe raza municipiului Alba Iulia în acest an.

Acțiunile de salubrizare se vor desfășura în zone aparținând domeniului public din municipiul Alba Iulia. Norma activității (muncă necalificată) desfășurată de beneficiarii enumerați mai sus cuprinde: întreținere – 12.500 mp/8 h, încărcat manual – 1 mc/40 min.

Serviciul Administrarea Activităților Domeniului Public va transmite lunar zonele care urmează a fi salubrizate. Recepția lucrărilor cuprinse în plan se va face cantitativ și calitativ de către reprezentanții Serviciului Administrarea Activităților Domeniului Public și al beneficiarilor acestor lucrări, instituții partenere în organizarea și evidența orelor de muncă.

Periodicitatea lucrării este de 21 zile/lună. Se vor strânge PET-uri, cartoane, hârtii, resturi vegetale etc.

Acțiunile de salubrizare se vor desfășura în următoarele zone aparținând domeniului public din municipiul Alba Iulia:

1. Malurile râului Ampoi Micești – podul rutier Drâmbar, întreținere și încărcat manual, 160.000 mp

2. Valea Orzii, Oarda de Sus – vărsare în râul Mureș, întreținere și încărcat manual, 60.000 mp

3. Malurile râului Mureș în aval și în amonte de podul rutier Partoș – întreținere și încărcat manual, 40.000 mp

4. Șoseaua de centură – întreținere și încărcat manual, 64.000 mp

5. Zona Piață agroalimentară (centru) – întreținere și încărcat manual, 35.000 mp

6. Strada Muncii Albalact – Talcioc, întreținere și încărcat manual, 25.000 mp

7. Stadion Cetate (clădiri + teren aferent), igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, 45.000 mp

8. Zona bl. 280 – Cinema Columna – Direcția de venituri, întreținere și încărcat manual, 45.000 mp

9. Parcul Dendrologic – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi, platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, 160.000 mp

10. Cazarma 3086 (fost poligon gărzi Micești) – întreținere și încărcat manual, 68.551 mp

11. Cazarma 1060 (teren strada Lalelelor) – întreținere și încărcat manual, 99.940 mp

12. Școala Generală Bărăbanț – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul școlilor, 1.200 mp

13. Școala Generală Micești – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul școlilor, 1.200 mp

14. Zona din spatele magazinului Unirea – întreținere, curățenie și încărcat gunoi manual, 35.000 mp

15. Centrul de zi pentru vârstnici – întreținere, curățenie și încărcat gunoi manual, 1.200 mp

16. Zona și sediul DAS – întreținere, curățenie și încărcat gunoi manual, 1.200 mp

17. Pâclișa – drumul spre balastieră, întreținere, curățenie și încărcat gunoi manual, 14.000 mp

18. Grădinița nr. 11 – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul grădinițelor, 1.000 mp

19. Grădinița nr. 12 – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul grădinițelor 1.000 mp

20. Grădinița ”Dumbrava Minunată” – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul grădinițelor 900 mp

21. Centrul școlar pentru educație inclusivă Alba – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul școlilor, 2.275 mp

22. Centrul județean de resurse profesionale și asistență educațională Alba – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul școlilor, 2.275 mp

23. Școala Generală cu clasele I-VIII ”Mihai Eminescu” – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul școlilor, 1.571 mp

24. Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul școlilor, 5.000 mp

25. Primăria Alba Iulia – întreținere, curățenie și încărcat gunoi manual, 500 mp

26. Grădinița nr. 10 – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul grădinițelor, 1.100 mp

27. Școala Generală cu clasele I-VIII ”Ion Agârbiceanu” – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul școlilor, 1.100 mp

28. Grădinița cu program prelungit nr. 8 – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul grădinițelor, 350 mp

29. Bloc G2 – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, 1.000 mp

30. Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul școlilor, 3.000 mp

31. Piața volantă – bd. Transilvania – Policlinică, igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, 3.000 mp

32. Creșa nr. 1 Cetate – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul grădinițelor și creșelor, 1.500 mp

33. Creșă Ampoi – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul grădinițelor și creșelor, 1.200 mp

34. Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa” – Școala Profesională Germană, igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul școlilor, 3.000 mp

35. Grădinița cu program normal nr. 16 – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul grădinițelor, 1.600 mp

36. Grădinița cu program normal Bărăbanț – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, desfășurarea de activități în folosul grădinițelor, 2.300 mp

37. Muzeul Național al Unirii (în alte situri din oraș) – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, 700 mp

38. Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, desfășurarea de activități în folosul școlilor, grădinițelor, creșelor, 1.500 mp

39. Locuri de afișaj speciale de pe raza municipiului Alba Iulia, alte zone aparținând domeniului public – întreținere, curățenie și încărcat manual

40. Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Maria” – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, desfășurarea de activități în folosul școlilor, grădinițelor, creșelor, centre de consiliere, 1.500 mp

41. Zona „Stația de transformare” strada Gheorghe Șincai – întreținere și încărcat manual, 20.000 mp

42. Liceul de Arte „Regina Maria” strada Călărași, nr. 2 – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, desfășurarea de activități în folosul școlilor, grădinițelor, creșelor, 2.500 mp

43. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență – Compartimentul de protecție civilă – igienizat spații verzi, terenuri și zone din domeniul public, rămpi și platforme cu deșeuri, greblat, adunat și încărcat resturi vegetale și menajere de pe spațiile verzi, 120 mp

Acțiunile ce se desfășoară în aceste amplasamente reprezintă muncă necalificată, corespunzătoare pregătirii profesionale ale beneficiarilor de ajutor social acordat în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, persoanele condamnate la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (Ordinul nr. 2355/C/2008 pentru aprobarea Procedurii privind supravegherea executării obligației persoanei condamnate sau minorului de a presta o activitate neremunerată într-o instituție de interes public impusă de către instanța de judecată) și contravenienții în baza Ordonanței nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.

În funcție de solicitările venite din partea instituțiilor partenere în organizarea și evidența orelor de muncă, planul de acțiuni sau lucrări de interes local poate fi reactualizat pe parcursul anului și aprobat prin hotărâre a Consiliului Local.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax