Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Politiciens d’Alba dans le Parlement Européen? Ce candidați ar putea avea PDL, PNL și PSD pentru europarlamentarele din mai

Publicat

Primul „foc” electoral al anului 2014 se apropie, iar odată cu el, organizațiile mari și mici ale partidelor din România încep să se pregătească de campanie. Pentru organizațiile din Alba partidelor politice, această perioadă ar putea însemna susținerea candidaților propuși de centru sau lansarea și sprijinirea unui candidat propriu, în speranța că acesta va fi pus pe un loc eligibil.

În acest an, între 22 și 25 mai, în România și în celelalte 27 de state membre ale Uniunii Europene vor avea loc alegeri pentru a-i desemna pe cei 766 de deputați ai Parlamentului European. Cu șanse foarte mici dar cu speranțe mari, orașul Alba Iulia ar putea avea, pentru prima dată în istorie, un reprezentant în forul decizional al Europei, sau cel puțin câțiva candidați pentru un fotoliu din PE.

Iată ce se vorbește prin organizațiile din Alba ale partidelor politice, înainte de campania electorală a europarlamentarelor:

Cel mai probabil, PDL Alba va avea un candidat pe un loc eligibil la europarlamentare, dacă declarațiile de la Alba Iulia ale președintelui Vasile Blaga vor rămâne valabile. Prezent la alegerile din Biroul Permanent Județean Alba PDL Alba, Vasile Blaga a spus că, fiind cea mai puternică organizație din Regiunea Centru, PDL Alba are mari șanse la un candidat pe loc eligibil.

Cu alte cuvinte,  PDL Alba,  are șanse să obțină un loc eligibil dacă primarul Mircea Hava va vrea să-și ceară drepturile de organizație fruntașă care a abținut rezutatele cele mai bune din țară la alegerile din 2012..

Prin culisele partidului se vehiculau mai multe nume cu șanse de a fi propuse pentru funcție. Unul ar fi cel al lui Nicolaie Moldovan, actualul manager al municipiului Alba Iulia, apropiat al primarului Mircea Hava și pregătit profesional în domeniu (Studii Europene absolvite cu diplomă de licență), cu perfecționări sau specializări prin studii post-universitare. Un alt posibil candidat pentru funcția de europarlamentar ar fi Dorin Nistor, un alt apropiat al primarului Mircea Hava, care, în 2012, a luptat pentru funcția de primar al Sebeșului, ajungând pe locul II. Câteva voci l-ar fi menționat chiar și pe Corneliu Olar, fost deputat PDL și fost primar în comuna Horea din munții Apuseni.

Așa cum s-a anunțat deja public, din partea PNL Alba va candida Florin Roman, președintele organizației municipale din Alba Iulia și vicepreședintele Consiliului Județean Alba. În această cursă în care s-a înscris pentru „antrenament”, el nu speră la un loc eligibil, ci urmărește doar „pregătire pentru alegerile locale din 2016”, când vrea să cucerească cea mai înaltă funcție din administrația orașului, cea de primar. „Nu voi fi pus pe un loc eligibil și nici nu am cerut asta. Probabil voi fi undeva pe locul 15-17. Dar pe mine mă interesează această candidatură doar ca antrenament pentru 2016, când vreau să câștig primăria”, a declarat Florin Roman.

Potrivit președintelui Ioan Dîrzu, PSD Alba nu știe încă dacă va avea un candidat la alegerile europarlamentare sau nu. „Până la sfârșitul lunii nu știm dacă vom avea propriul candidat la europarlamentare. Atunci avem o întâlnire PSD la București și vom afla”, a declarat Dîrzu. Cu sau fără șanse la un loc eligibil pe listele europarlamentarelor, în cazul în care PSD Alba ar primi orice loc pe liste, aceștia au de unde alege. „Suntem pregătiți să desemnăm un candidat. Avem cel puțin trei candidați posibili”, mai susține Ioan Dîrzu, fără a da detalii despre aceștia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. Cristi

    miercuri, 08.01.2014 at 18:21

    Psd rules!

  2. cosmin morar

    miercuri, 08.01.2014 at 20:21

    sigur candidatul PDL va fi vrednicul primar al Zlatnei SILVIU PONORAN

  3. morar cosmin

    miercuri, 08.01.2014 at 21:44

    PDL Ponoran Silviu

  4. Dionis

    joi, 09.01.2014 at 11:03

    Mai degraba vesnicul perdant Dorin Nistor (PDL).

  5. Romanu

    marți, 14.01.2014 at 13:57

    Domnul Nicolaie Moldovan e cel mai bun!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax