Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

POSTURI la primăriile din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Ciugud, Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi alte instituţii publice din judeţul Alba. Condiţii

Publicat

primarie

primarie alba iulia 3 În perioada septembrie-octombrie, sunt organizate concursuri pentru posturi în mai multe instituţii publice. Candidaţii interesaţi de aceste locuri de muncă trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii sau vechime în muncă sau alte cerinţe.

Posturi vacante şi condiţii de participare la concurs:

Primăria Municipiului Alba Iulia

consilier, clasa I, gradul profesional superior – Direcţia tehnică, dezvoltare – Serviciul investiţii şi lucrări publice

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de licenţă (DL): inginerie civilă sau ingineria instalaţiilor; vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 9 ani; cunoştinţe de operare PC- nivel mediu.

consilier, clasa I, gradul profesional superior – Serviciul investiţii şi lucrări publice – Compartiment urmărirea execuţiei lucrărilor publice

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de licenţă (DL): inginerie civilă sau ingineria instalaţiilor; vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publiceminimum 9 ani: autorizaţie pentru activitatea de diriginte de şantier în domeniile: construcţii civile, industriale şi agricole; drumuri, poduri, urnele, piste de aviaţie, transport pe cablu; lucrări hidrotehnice; construcţii edilitare şi de gospodărie comunală; instalaţii aferente construcţiilor; cunoştinţe de operare PC- nivel mediu.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 25 septembrie 2017, ora 15:00

Concurs: 10 octombrie 2017, ora 10:00 – proba scrisă; data și ora interviului va fi comunicată ulterior.

asistent medical (3 posturi)

Condiţii: studii de specialitate: studii postliceale absolvite în specialitatea asistenţă medicală; vechime: minimum 6 luni vechime ca asistent medical; certificat de membru în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; autorizaţie de liberă practică pentru exercitarea profesiunii de asistent medical în unităţile medicale autorizate.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 18 septembrie 2017, ora 15.00

Concurs: 26 septembrie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

şofer (cu atribuţii de tranchilizare, capturare şi transport câini)

Condiţii: studii medii; vechime în specialitate necesară: nu se solicită; permis de conducere categoria B.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 15 septembrie 2017, ora 15.00

Concurs: 25 septembrie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Municipiului Alba lulia, Calea Moţilor nr. 5A, telefon 0372/586.473

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Alba Iulia

– administrator financiar

Condiţii: absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil economic; vechime în specialitatea studiilor de cel puţin 5 ani, din care minimum 3 ani în contabilitate bugetară; cunoştinţe de operare PC (Windows, Microsoft Office, Internet Explorer, utilizare echipamente de calcul); cunoaştere programe specifice raportărilor contabile către Consiliul Judeţean / I.S.J., M.E.N., A.N.A.F.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 19 septembrie 2017, ora 14.00

Concurs: 27 septembrie 2017, ora 9.00 – proba scrisă; 29 septembrie 2017, ora 12.00: proba interviu.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională cu sediul în Alba Iulia, str. Gh. Pop de Băseşti nr. 2, judeţul Alba, telefon 0258/834.102, 0258/811.942.

Școala Gimnazială Ciugud

– administrator financiar (0,5 post).

Condiţii: minim studii superioare de scurtă durată, în profil; vechime în specialitatea postului: nu se solicită.

Data limită de depunere a dosarelor: 15 septembrie 2017, ora 13.00

Concurs: 26 septembrie 2017, ora 10.00 proba scrisă; 28 septembrie 2017, ora 11.00 proba interviu.

Relații suplimentare se obțin la Școala Gimnazială Ciugud cu sediul în: localitatea Ciugud, strada Principală, nr.127, judetul Alba, tel: 0258841383/0786293202.

Primăria Municipiului Aiud

șef birou – Biroul Administraţia Pieţei

Condiţii: studii universitare de licenţa absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 21 septembrie 2017, ora 16.00

Concurs: 2 octombrie 2017, ora 11.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Municipiului Aiud, județul Alba, camera 22. telefon 0258/861.310, interior 13.

Primăria Comunei Unirea

– inspector de specialitate IA

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice; vechimea în specialitatea studiilor: minimum 7 ani.

Termen limită pentru depunerea dosarelor, 18 septembrie.

Concurs: 26 septembrie 2017, ora 10:00 – proba scrisă; data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se obţin la Primăria Comunei Unirea, judeţul Alba, cu sediul în localitatea Unirea, Str. Mureşului nr. 597, judeţul Alba, telefon 0258/876.101.

Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir

administrator financiar (8 ore/zi)

Condiţii: studii superioare economice absolvite cu diplomă de licenţă; vechime: minimum 3 ani în specialitatea studiilor absolvite.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 21 septembrie 2017, ora 14:00

Concurs: 29 septembrie 2017, ora 9.00 – proba scrisă; 2 octombrie 2017, ora 09:00: proba practică; 3 octombrie 2017, ora 9.00 – proba interviu

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Colegiului Tehnic „Ion D. Lăzărescu” din Cugir, Str. Victoriei nr. 9, judeţul Alba, telefon: 0258/751.028.

Primăria Comunei Sohodol

şofer microbuz şcolar – Compartiment Deservire şi Întreţinere

Condiţi:. studii medii; adeverinţă care să ateste minimum 5 ani de vechime de conducător auto; permis de conducere categoria B, C, E, D; atestat profesional pentru categoriile C, E, D; aviz psihologic valabil; aviz medical apt conducător auto; domiciliul stabil pe raza comunei Sohodol.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 22 septembrie 2017, ora 16.00

Concurs: 29 septembrie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; 2 octombrie 2017, ora 10.00: proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Sohodol, Judeţul Alba, telefon 0733/917.076.

ALTE POSTURI

Primăria Municipiului Blaj

inspector debutant – Birou Investiţii

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe inginereşti.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 18 septembrie 2017

Concurs: 29 septembrie 2017, ora 10:00 – proba scrisă; 2 octombrie 2017, ora 14.00 – proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Blaj din Blaj, Piața 1848 nr. 16, Județul Alba, telefon 0258/710.110.

Primăria Orașului Cugir

inspector, clasa I, gradul profesional superior pentru Compartimentul Relaţii publice, informatică, registratură.

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile: drept, administraţie publică şi ştiinţele comunicării, specializarea jurnalistică, comunicare, relaţii publice; vechime în specialitatea studiilor necesară exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

Termenul limită pentru depunere a dosarelor: 20 septembrie

Concurs: 2 octombrie 2017, ora 11.00 – proba scrisă; 4 octombrie 2017 – proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, județul Alba, telefon 0258/751.001, interior 115.

Primăria comunei Vinţu de Jos

– consilier, gradul I – Biroul Buget – finanţe, contabilitate, Resurse Umane, strategii – programe, proiecte, impozite şi taxe locale

Condiţii: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime în specialitatea studiilor: minim 3 ani.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 15 septembrie 2017, ora 16:00

Concurs: 22 septembrie 2017, ora 10:00 – proba scrisă; 26 septembrie 2017, ora 10.00 – proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Vinţu de Jos, judeţul Alba, telefon 0258/739.234, interior 21.

Primăria Comunei Meteş

consilier, grad profesional debutant – Compartimentul Registrul Agricol

Condiţii: studii universitare, absolvite cu diplomă de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată în profilul agricol, specializarea Agricultură; aptitudini de operare pe calculator Microsoft Office (Word, Excel etc.), Internet Explorer.

Termen limită de depunere a dosarelor: 15 septembrie 2017, ora 15.00

Concurs: 25 septembrie 2017, ora 11.00: proba scrisă; 28 septembrie 2017, ora 9.00: proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Comunei Meteş, cu sediul în comuna Meteş, Str. Principală nr. 43, judeţul Alba sau la telefon 0258/849.003.

Mai multe detalii despre posturile scoase la concurs le puteţi afla de la fiecare instituţie care organizează procedurile de angajare.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax