Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Prefectul de Alba: Se impun controale la operatorii economici cu activităţi poluante şi suplimentarea numărului de stații de monitorizare a calității aerului

Publicat

sediul CJ, prefectura AB

Prefectura, CJ  Alba Prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, susţine efectuarea unor controale periodice la operatorii economici care desfăşoară activităţi industriale poluante şi măsurarea riguroasă a concentraţiilor emise în aer, prin suplimentarea numărului de staţii de monitorizare a calităţii aerului în judeţul Alba, cu precădere în Sebeş. Afirmaţiile au fost făcute în contextul şedinţei de joi a Colegiului Prefectural, unde Agenţia pentru Protecţia Mediului şi-a prezentat raportul de activitate.

Raportul de activitate al Agenţiei pentru Protecţia Mediului a evidenţiat aspecte referitoare la monitorizarea privind calitatea aerului şi apelor, gestionarea deşeurilor, a substanţelor chimice periculoase, transmit reprezentanţii Prefecturii.

Prefectul Gheorghe Feneşer a atenţionat asupra necesităţii respectării cu rigurozitate a legislaţiei naţionale şi a directivelor Uniunii Europene privind protecţia mediului de către toţi agenţii economici şi instituţiile publice din judeţ.

”Se impune efectuarea unor controale periodice la operatorii economici care desfăşoară activităţi industriale poluante ale mediul înconjurător. În cazul constatării unor abateri de la prevederile legale, vor fi aplicate sancţiuni care pot ajunge până la ridicarea autorizaţiei de funcţionare. Totodată, apreciez ca binevenită o măsurare riguroasă a concentraţiilor poluante emise, prin suplimentarea numărului de staţii de monitorizare a calităţii aerului în judeţul Alba, cu precădere în municipiul Sebeş. Consider că agenţii economici ar trebui să fie preocupaţi în găsirea de soluţii privind achiziţionarea de tehnologii moderne, cat mai puţin dăunătoare mediului înconjurător”, a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.

La sediul Instituţiei Prefectului s-a desfăşurat, joi, şedinţa Colegiului Prefectural a judeţului Alba. În cadrul şedinţei au fost dezbătute teme privind realizarea Planului de acţiuni pe anul 2014 cât şi a planului de acţiuni prevăzute pentru anul în curs, pentru implementarea în judeţ a Programului de Guvernare 2013- 2016. De asemenea, s-a discutat despre informarea privind activitatea desfăşurată de Agenţia pentru Protecţia Mediului în anul 2014 și analiza modului în care au fost cheltuite sumele alocate pentru plata beneficiarilor de asistenţă socială în anul 2014.

Membrii Colegiului Prefectural au aprobat în unanimitate Planul de acţiuni pe anul 2015, stabilindu-se obiective concrete pentru toate instituţiile publice judeţene.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax