Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Președintele ASF: Fondurile de pensii din România nu pot fi naționalizate

Publicat

cereri pensionar Fondurile de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II) sunt în totalitate alimentate din alocații de la stat. Dar aceste alocații, odată transferate către fonduri în numele cetățenilor români beneficiari, devin active în proprietate privată și ele nu mai pot fi retrase sau naționalizate (confiscate), potrivit Constituției, a spuns Mișu Negrițoiu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, citat de Agerpres.

În afara Fondului de Pensii de stat (Pilonul I), în România există două alte tipuri de fonduri de pensii: Fondurile de Pensii obligatorii, constituite din alocații de la bugetul de stat, dar administrate privat (Pilonul II) și Fondurile de Pensii facultative, alimentate din contribuții individuale și administrate privat (Pilonul III), ambele înființate prin Legi organice în 2004, respectiv 2006. Fondurile din Pilonul III sunt complet private, comparabile cu fondurile de investiții din piața de capital, dar reglementate mai prudent prin lege specială, având în vedere obiectivul lor final, de completare a pensiei cetățenilor, și durata lor mai lungă (participațiile nu pot fi valorificate decât la termen). Ca orice active în proprietate privată, contribuțiile individuale la aceste fonduri nu pot fi naționalizate, se arată în comunicatul ASF.

Parlamentul și, respectiv, Guvernul au în competența lor să majoreze sau să micșoreze alocațiile bugetare viitoare, fără să afecteze în niciun fel contribuțiile trecute. Și, eventual, mai pot să schimbe, prin lege, administrarea privată în administrare de stat, ceea ce nu înseamnă „naționalizare”. Schimbarea administratorului nu afectează drepturile pe care cetățenii le au în Fondurile din Pilonul II. Poate să afecteze numai eventualele câștiguri suplimentare din randamente, având în vedere că fondurile administrate privat se plasează în active financiare purtătoare de dobânzi, cupoane sau câștiguri de capital, pe când fondurile administrate de stat nu sunt purtătoare de dobânzi, apreciază ASF.

Politicul are competența și autoritatea să hotărască creșterea mai accelerată sau mai lentă a capitalizării fondurilor de pensii din Pilonul II sau/și modificarea cadrului juridic de funcționare și reglementare.

Supravegherea funcționării și stabilității pieței fondurilor de pensii private sau administrate privat este conferită prin lege Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), dar după ce aceste fonduri au fost constituite și capitalizate, potrivit politicilor de pensii stabilite prin lege. ASF nu are competențe la formularea sau discutarea publică a politicilor de pensii, inclusiv a pensiilor private. Totuși, potrivit legii de organizare, ASF trebuie să fie consultată în toate cazurile când sunt luate decizii politice pe domeniile pe care le supraveghează. Și acest lucru se întâmplă, de regulă. Nu au existat recent niciun fel de consultări, dezbateri, inițiative sau opinii, formale sau informale, cu privire la schimbarea de vreun fel a statutului legal al fondurilor de pensii, în general, sau al fondurilor din Pilonul II, administrate privat, în particular.

Fondurile de Pensii din Pilonul II au ajuns, la sfârșitul anului 2016, la 31,5 miliarde lei (aproximativ șapte miliarde euro), din care 65% sunt investite în titluri de stat, adică finanțează deficitul bugetar.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax