Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli: România ar putea primi derogare pe termen nedeterminat la utilizarea pesticidelor de mare risc pentru albine

Publicat

porumb pamant lan recolta România ar putea primi, începând de anul viitor, derogare pe termen nedeterminat pentru utilizarea neonicotinoidelor de la Uniunea Europeană, a declarat, marți, Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), într-o conferință pe teme agricole.

„Sunt șanse foarte mari ca România să primească pe termen nelimitat o derogare pentru folosirea neonicotinoidelor. Am depus un memoriu la comisarul european Hogan (comisarul european pentru Agricultură — n.r.) prin intermediul lui ELO (ELO — European Landowners Organization — n.r.), noi avem reprezentare acolo, care ne-a cerut să facem o documentație. Noi am făcut-o, am trimis-o, așteptăm răspunsul”, a spus Laurențiu Baciu, precizând că memoriul a fost depus săptămâna trecută.

Acesta a spus că nu mai există nicio țară care să aibă derogare permanentă pentru utilizarea neonicotinoidelor, dar niciunul dintre state nu are clima din România. Potrivit președintelui LAPAR, dacă se vor interzice acest tip de pesticide și nu se vor găsi înlocuitori, este posibil ca în unele cazuri recoltele, cel puțin acelea de porumb, să fie compromise în totalitate.

Sorin Panait, președintele Sindicatului Național Apicol, și apicultorul Viorel Dumitru au afirmat că utilizarea neonicotinoidelor este dăunătoare pentru albine, dar și pentru restul insectelor. De asemenea, Viorel Dumitru a precizat că utilizarea acestui tip de pesticide nu duce la distrugerea în totalitate a familiilor de albine, dar poate cauza mortalități de până la 50% și în acest fel la pierderi ale producției.

Reprezentanții Federației Asociațiilor Apicole din România — ROMAPIS au protestat, recent, în fața sediului Ministerului Agriculturii, împotriva autorizării pesticidelor de mare risc pentru albine.

Pesticidele care au o toxicitate deosebită pentru albine aparțin unei noi clase denumită neonicotinoide și au fost introduse pe piața europeană în anul 2000 fiind caracterizate printr-o mare eficiență pentru că sunt de 7.000 de ori mai toxice decât DDT.

Neonicotinoidele au un efect toxic mai mic asupra păsărilor și asupra mamiferelor decât asupra insectelor, comparativ cu familiile anterioare de insecticide.

Cu o producție anuală de 22.000—24.000 de tone de miere, România se clasează în topul producătorilor de miere pe locul patru în Europa. Țara deține, în prezent, 1,47 milioane de familii de albine și are în jur de 40.000 de apicultori la nivel național, peste 60% dintre aceștia fiind membri ai Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax