Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Primăria Alba Iulia: 165 de corpuri de iluminat vechi au fost înlocuite în oraş, în ultimele două luni. Străzile cu modernizări de reţele

Publicat

iluminat public flash În lunile iunie și iulie, Primăria municipiului Alba Iulia a continuat lucrările de reabilitare ce vizează rețelele de iluminat public. Astfel, au fost înlocuite 165 de corpuri de iluminat, pe mai multe artere principale din oraș.

Potrivit reprezentanților Primăriei, în perioada amintită s-au înlocuit 165 de corpuri de iluminat pe mai multe artere principale din oraș. În zona descrisă de Bulevardul Revoluției – strada Cloșca – Calea Moților au fost înlocuite 42 de corpuri, iar pe distanța dintre reperele Prefectura – Gara CFR, alte 35. De asemenea, pe Bulevardul Republicii, între Calea Moților și strada Tudor Vladimirescu  (de la stadion până la semafoarele din Ampoi 3), au fost schimbate 88 de corpuri de iluminat.

Vechile corpuri prezentau o stare avansată de uzură, durata de exploatare expirată (17 ani), multe dintre acestea având oglinzile mătuite, cu dispersoare care nu mai reflectau coespunzător lumina. În plus, acestea aveau o putere de 250W, iar prin înlocuirea lor cu corpuri de 150 W se va reduce consumul de energie electrică cu 6.930 MWh/an. Clasa de iluminare a respectivelor artere nu va fi afectată de reducerea puterii instalate la 150W, datorită echipamentelor moderne utilizate.

”Avem asigurate mai multe intervenții în acest an pentru lucrări de modernizare sau extindere a iluminatului public. Putem spune că din acest punct de vedere suntem cu temele făcute și am întărit axurile principale de iluminare, le-am adaptat practic la prezent, crescând gradul de confort și siguranță al albaiulienilor. Exemplu, intrarea în cartierul Oarda de pe Biruinței, porțiune care a fost mai mereu în beznă, e rezolvată acum cu tot cu acea intersecție problematică de lângă Petrom. Desigur, avem în plan și extinderi, telegestiunea iluminatului din Cetate și alte lucrări ce depind de existența efectivă a bugetului”, a transmis primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.

Autoritățile locale reamintesc că în acest an s-au realizat mai multe reabilitări ale rețelelor de iluminat, inclusiv pe strada Tudor Vladimirescu, unde s-au schimbat stâlpii și corpurile de iluminat, iar cablurile au fost introduse subteran, în canalizație tehnică.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Cristian

    marți, 21.07.2015 at 17:30

    E foarte bine, dar ar trebui urgentata si rezolvarea situatiei cu ilumitatul din Cetate, sunt zone extinse mult prea intunecoase(vezi zona Poarta III – Obelisc, in fata Catedralei Reintregirii, zonele de acces in santurile din fata Catedralei, etc).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax