Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Primăria Alba Iulia dă 7000 de lei pentru Ziua internaţională a romilor. Spectacol, prezentare de produse meşteşugăreşti şi premierea unor elevi

Publicat

ziua romilor sebes Primăria Alba Iulia propune aprobarea sumei de 7000 de lei pentru organizarea unor evenimente cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, sărbătorită pe 8 aprilie. Proiectul care include spectacol de muzică şi dans, prezentare de produse meşteşugăreşti şi premierea unor elevi de etnie romă cu rezultate bune la învăţătură va fi prezentat marţi consilierilor locali pentru aprobare.

Ziua internațională a romilor se sărbătorește în 8 aprilie. Ideea de a marca o astfel de zi a luat naștere la Londra, în 1971, la primul congres internațional al romilor.

Evenimentul propus a se desfășura la Alba Iulia a fost gândit pe mai multe direcții de acțiune, de la educație, cultură la incluziune socială. Astfel, programul va include o prezentare cu tema „Istoria romilor”, suţinută de un cadru didactic universitar de la UAB, un spectacol de muzică şi dans cu lăutari, dansatori şi interpreţi vocali de etnie romă şi prezentarea produselor meşteşugăreşti şi a modului de confecţionare a acestora.

În cadrul spectacolului vor fi organizate și două concursuri. Primul dintre acestea va consta în prezentarea costumelor, fiind propuse două premii de 200 lei pentru cea mai frumoasă descriere a pieselor care compun costumul pentru femei și costumul pentru bărbați. În cadrul celui de-al doilea concurs, cel de dans, sunt propuse două premii de 200 lei la următoarele categoriile dans de grup și dans în pereche.

Totodată, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Alba, se va încerca să se permanentizeze premierea rezultatelor la învățătură și oferirea de premii pentru prezența la școală, cu scopul reducerii ratei abandonului școlar, acestea fiind țintele asumate de România în cadrul Strategiei „Europa 2020”.

La finalul evenimentului se vor servi mititei, apă și suc.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax