Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Primăria Alba Iulia, partener într-un proiect cu fonduri europene pentru acces la piaţa muncii a persoanelor din categorii defavorizate

Publicat

În cadrul unui proiect organizat în parteneriat cu Primăria Alba Iulia, Urbasofia, Erfap Lazio şi Asociaţia Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială (CEDS), circa 200 de persoane din Regiunea Centru, care aparţin grupurilor vulnerabile, precum persoanele de etnie romă, persoane cu dizabilităţi, tineri instituţionalizaţi şi femei vor avea de acces la ocuparea pe piaţa muncii. Este vorba despre proiectul Experienţă pentru eficienţă – Parteneriat regional pentru servicii ocupaţionale de calitate”, ID 141973, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, lansat de Asociaţia Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială din Bucureşti.

Activităţile prevăd furnizarea de servicii de consiliere socio-profesională, precum şi cursuri de calificare sau recalificare în funcţie de profilul beneficiarului pentru 650 de persoane din grupul ţintă. În paralel, proiectul se adresează şi personalului agenţiilor publice/private care furnizează servicii sociale şi de ocupare, administraţiilor publice locale, Centrelor de Incluziune Socială şi managerilor. Aceştia vor participa la o serie de workshopuri şi dezbateri cu o tematică specifică precum: importanţa sensibilizării populaţiei din grupurile vulnerabile asupra beneficiilor rezultate în urma participării la programe de formare; principiul accesului egal pentru toţi pe piaţa muncii, depăşirea stereotipurilor legate de gen şi etnie, schimbarea mentalităţiilor privind divizarea tradiţională a rolurilor.

“Serviciile oferite beneficiarilor proiectului reprezintă o continuare firească a demersurilor educaţionale realizate de către CEDS, începute cu preşcolari şi continuate cu adolescenţi şi tineri absolvenţi de studii universitare. Cursurile de calificare şi recalificare devin o necesitate în contextul unei pieţe a muncii în continuă schimbare“, a declarat Mariana Dincă, preşedinte al Asociaţiei Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială.

Activităţile proiectului prevăd programe de formare profesională certificate de către Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC), sesiuni de consiliere şi orientare profesională, workshop-uri şi dezbateri, precum şi vizite de studiu la nivel European. Prin intermediul acestor cursuri, beneficiarii vor deprinde abilităţi şi competenţe de monitorizare a ofertelor locurilor de muncă vacante.

La nivelul Regiunii Centru, circa 200 de persoane vor beneficia de certificarea competenţelor si cunostintelor dobândite pe parcursul cursurilor, precum şi de servicii de consiliere şi orientare profesională necesare pentru reducerea ratei şomajului în această zonă. Alba Iulia este permanent atenta cu aspectul social al comunitatii si mai ales cu categoriile defavorizate. Este o obligatie, o necesitate pe care ne-o asumăm cu seriozitate”, a completat Mircea Hava, primarul Municipiului Alba Iulia.

Obiectivele specifice ale proiectului cofinanţat din Fondul Social European vizează creşterea gradului de informare şi conştientizare în scopul schimbării atitudinii sociale privind grupurile vulnerabile, dar şi reducerea disfuncţiilor sociale prin intermendiul campaniei de informare asupra importanţei participării la programele de formare organizate în cadrul a patru centre de incluziune sociale înfiinţate în regiunile Centru: Bucureşti – Ilfov, Sud-Muntenia şi Sud-Est.

“Impactul măsurilor şi intervenţiilor oferite beneficiarilor expuşi riscului de excluziune se vor reflecta într-un amplu studiu bazat pe un sistem de informaţii geografice (GIS). Astfel, va fi realizat un atlas al punctelor  critice, cu risc major de excluziune socială şi disfuncţii sociale din cele patru zone”, a adăugat Pietro Elisei, preşedinte al Urbasofia.

“Vizitele de studiu organizate în Italia le vor oferi participanţilor o imagine de ansamblu a  cerinţelor pieţei muncii la nivel european, precum şi transferarea la nivel naţional a unor modele de bune practici”, a declarat Gianfranco Dore, expert analiză piaţa muncii şi formare în cadrul Erfap Lazio.

Proiectul se desfăşoară în perioada mai 2014 – septembrie 2015.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax