Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Primarii și șefii de consilii județene nu mai pot fi acuzați de conflict de interese. Efectul delegării atribuţiilor către alţi funcţionari, prin modificarea legii

Publicat

Modificarea legislaţiei administraţiei publice locale, adoptată de parlamentari în februarie şi promulgată de preşedinte în martie poate reprezenta o “portiţă de scăpare” pentru aleşii locali care au intrat sau riscă să intre în vizorul DNA şi ANI pentru conflict de interese sau fapte de corupţie. Primarii şi şefii de consilii judeţene pot să delege din atribuţii funcţionarilor din cadrul administraţiilor publice de la nivel local. Astfel, nu vor mai răspunde personal pentru contracte încheiate, de exemplu.

În legea care a fost adoptată de forurile cu autoritate, se arată că “primarul poate delega atribuţiile ce îi sunt conferite de lege şi alte acte normative viceprimarului, secretarului unităţii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competenţele ce le revin în domeniile respective”

În ceea ce priveşte preşedintele consiliului judeţean, acesta “poate delega, prin dispoziţie, atribuţiile prevăzute la alin. (6) vicepreşedinţilor, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean”.

Cu alte cuvinte, în situaţiile în care beneficiarii contractelor publice sunt apropiaţi ai şefilor administraţiilor publice, aceştia nu mai pot fi acuzaţi de conflict de interese, dacă nu ei sunt cei care au semnat aceste contracte.

Dacă iniţiatorii acestei legi, reprezentanţi ai PSD, susţin că ideea a fost să fluidizeze munca aleşilor locali, experţi din sistemul juridic au explicat pentru Gândul că prin aceste modificări legislative, primarii şi şefii de CJ scapă de anchetele penale.

Prin posibilitatea de a delega atribuţiile către serviciile publice de interes local, aleşii locali nu vor mai încălca prevederi din Legea nr. 161/2003, prin participarea în cadrul Adunărilor Generale ale societăţilor tip regii autonome, pentru că atribuţiile pot fi exercitate direct de prestatorii de servicii publice. Nu vor mai fi situaţii de incompatibilitate, după ce aleşii locali nu vor mai fi numiţi în AGA.

Va fi mai greu de identificat şi sancţionat un posibil conflict de interese în situaţia în care răspunderea este personală, iar alesul local nu mai participă scriptic la luarea deciziei, având opţiunea de a delega atribuţia nu doar viceprimarului sau vicepreşedintelui de CJ, ci şi altor persoane terţe.

Prin urmare vor putea fi încheiate contracte de către autorităţile publice cu societăţi comerciale controlate de aleşii locali.

sursa: gândul.info

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax