Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Prins cu alcool la volan, după ce a lovit o maşină. Dosar penal pentru un tânăr de 27 de ani din Baia de Arieş

Publicat

etilotest1Un tânăr în vârstă de 27 de ani din Baia de Arieș s-a ales cu dosar penal pentru alcool la volan după ce a acroșat o mașină la o manevră de mers înapoi cu autoturismul pe care-l conducea prin oraș.

Potrivit IPJ Alba, vineri, în jurul orei 21.30, G.V.M., de 27 de ani, din Baia de Arieş, în timp ce conducea un autoturism prin Baia de Arieş, a acroşat un autoturism, în timp ce acesta din urmă efectua o manevră de mers înapoi.

În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale, însă, cu ocazia testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, a rezultat că G.V.M. era sub influenţa alcoolului, valoarea indicată de aparat în cazul său fiind de 0,95 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Câmpeni unde i-au au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de G.V.M. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax