Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

UPDATE: Procurorii au demarat ancheta: Bătrânul din Cugir, decedat marţi, a fost omorât în bătaie de trei tineri

Publicat

Bătrânul de 62 de ani din Cugir, Ioan Nae, descoperit marţi inconştient în propria locuinţă a fost într-adevăr victima unor agresiuni care i-au putut cauza moartea. Acestea sunt concluziile primelor cercetări efectuate de poliţişti, care au reuşit şi identificarea principalilor suspecţi de comiterea infracţiunii de omor.

Este vorba despre trei tineri din Cugir care, în noaptea de 17 spre 18 octombrie, s-au deplasat la locuinţa victimei, iar, în urma unor discuţii în contradictoriu, i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a toracelui. Ulterior, agresorii au transportat victima inconştientă în interiorul locuinţei, unde au abandonat-o pe podea.

Agresorii sunt M.Andrei (24 de ani), M.Gheorghe (29 de ani) şi C.Alin (23 de ani), toţi din Cugir.

Dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, învinuiţii fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 Cod Penal.

M.Andrei a fost depistat şi reţinut marţi, 18.10.2011, pe raza oraşului Cugir, fiind reţinut de procurori pentru o durată de 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere şi fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Alba.

Investigaţiile medicilor au arătat că moartea lui Ioan Nae a fost una violentă, cauzată de numeroasele lovituri administrate.

UPDATE: Cei trei suspecţi se află la Alba Iulia. Unul dintre ei a fost dus la un consult medical, deoarece se pare că în momentul în care l-a agresat pe batrân, victima a ripostat şi l-a lovit cu un cuţit. Ceilalţi doi au fost depuşi în arestul IPJ Alba. Suspecţii urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba cu propunere de arestare preventivă. În prezent, aceştia se află la audieri.

Cercetările au mai arătat că Ioan Nae a depus, înainte cu o zi de deces, o plângere la poliţie privind un jaf comis în timp ce acesta era plecat din localitate. Bătrânului i s-ar fi furat portofelul cu cardurile bancare precum şi bani şi mai multe obiecte. Se pare că hoţii ar fi exact agresorii care i-au provocat moartea. Vom reveni cu amănunte.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax