Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Motivația judecătorilor: Procurorii nu au avut dovezi solide pentru arestarea clanului Potra

Publicat

Deţinerea de arme şi droguri nu a costituit o probă suficient de solidă pentru a ţine după gratii un clan renumit în Mediaş, mai ales că o parte dintre ei au cazierele curate. Curtea de Apel Alba Iulia a făcut publice motivele nearestării preventive a clanului Potra, din judeţul Sibiu, mai precis a inculpaţilor Potra Horaţiu, Lulciuc Ilie Vasile, Szasz Mihai şi Vătavu Vasile, dispunând doar măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 5 octombrie şi până la 3 noiembrie a.c.

Potrivit instanţei din Alba, procurorii nu au adus suficiente dovezi pentru a putea reţine inculpaţii în arest preventiv pe perioada cercetărilor.

Alti cinci inculpaţi în acest dosar au fost lăsaţi în libertate, cu obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, iar pentru doi – Câmpean Florin şi Chisăliţă Alexandru – Curtea a găsit probe temeinice, relevante, din interceptarea convorbirilor telefonice, din care rezultă că aceştia se ocupă de comercializarea cannabisului in cantităţi mari, motiv pentru care a dispus măsura arestării preventive pentru 29 de zile.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat că:“În conformitate cu prevederile legale, măsura arestării preventive poate fi luată dacă există probe temeinice sau indicii că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru opinia publică. Având în vedere aceste prevederi legale, în urma judecării recursurilor privind măsurile preventive dispuse în acest caz, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat, în baza actelor şi a urmăririi penale efectuate până în prezent, că doar privind două persoane structura arestării preventive este justificată, strict cu referire la infracţiunea de trafic de droguri”.

Instanţa din Alba, în urma evaluării actelor de la dosar a concluzionat că nu sunt probe temeinice din care să rezulte că inculpaţii Macarie Dorel, Roşca Florin, Canahai Tiberiu, Libertatu Ioan Mircea si Ursu Adrian fac trafic de droguri.

Cu privire la inculpatul Potra, instanţa a retinut că singurele indicii temeinice sunt cele privind comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor si muniţiilor, având în vedere armele descoperite la percheziţiile efectuate în data de 29 septembrie 2010, arme deţinute de inculpat încă din anul 2004, potrivit declaraţiilor făcute de acesta.

“Inculpatul Potra nu este cunoscut cu antecedente penale, a adoptat o conduită corespunzătoare în societate, armele au fost ridicate la percheziţiile efectuate, astfel că instanţa apreciază ca fiind minim riscul comiterii actului infracţiunii. Cu privire la pericolul concret pentru opinia publică pe care l-ar reprezenta la lăsarea în libertate a inculpatului, raportat la infracţiunea menţionată, Curtea apreciază ca aceasta nu subzistă în contextul în care nu există proba folosirii armelor într-o modalitate în care ordinea publică sau siguranta cetăţenilor ar fi periclitată într-un fel”, a mai spus Muntean.

Potra este asociat la o societate comercială care detine o fermă agricolă într-o localitate din judetul Mureş. Conform contractelor depuse la dosar, ferma a fost închiriată unui cetăţean olandez, care s-a ocupat de cultivarea canabisului, aducând instalaţiile necesare desfăşurării activităţii. În luna aprilie a acestui an, contractul de închiriere a fost reziliat, ca urmare a faptului că Potra a aflat despre activităţile desfăşurate la fermă de către cetăţeanul olandez. De asemenea, o parte a culturii de canabis – cea care nu a fost ridicată de cetăţeanul olandez -a fost incinerată, în acest sens fiind declaraţiile inculpaţilor Potra, Macarie, Ursu si a unui martor cu identitate protejata. Acesta din urmă a relatat că la fermă a locuit un olandez, iar când inculpatul Potra a mers la fermă şi a găsit cultura de canabis în interior “a fost foarte supărat, a făcut scandal şi a ameninţat că dă foc întregii culturi”.

În rechizitoriu se mai mentionează că au fost găsite urme de vegetaţie arsă la percheziţia efectuată la data de 29 septembrie a.c. Însă, potrivit instanţei, actele menţionate nu confirmă susţinerile organelor de urmărire penală, în sensul că Potra era cel care cultiva canabis la fermă.

Este relevantă convorbirea telefonică, purtată la data de 28 august a.c. între Potra şi Canahai, în care acesta din urmă relatează că “Maca, toata ziua se droghează acolo” (la fermă), replica inculpatului Potra fiind “de unde… se droghează acolo, cum, de unde se droghează?”, “cu ce, au prafuri, ce au?”.

Poliţistii sunt nemuțumiți de eliberarea clanurilor sibiene din arest


Chiar dacă nu au dorit să comenteze decizia instanţei de eliberare a inculpaţilor din dosarul Potra şi Lenis (n.r. o altă grupare infracţională din Sibiu), starea de spirit din rândul poliţiştilor de la Crimă Organizată este una destul de deprimantă.

Şeful BCOO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a declarat că: „Din punctul nostru de vedere, ca poliţişti la Crimă Organizată nu putem decât să simţim un mare sentiment de frustrare”. Acesta a citit într-o conferinţă de presă, organizată la Sibiu, SMS-ul unui subaltern care făcea o remarcă legată de eliberarea clanului: “Exact chestiile astea mă deranjează, mai mult ca orice lipsuri materiale. Mâine murim pentru 16 milioane pe lună si, culmea, asta nu foloseşte nimănui. Poate că nu mai pot eu să-nţeleg dreptatea”, îşi exprima dezamăgirea, în câteva rânduri, unul dintre politiştii care au participat la descinderi.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. niko . dude

    duminică, 06.02.2011 at 03:57

    !!mie inca nu imi vine sa cred cat de inapoiati suntem..in alte tari civilizate..este legala iarba.iar la noi ..ajungi dupa gratii pentru 2 g de iarba. e frumos nu ? 🙂 …ce sa mai ..si mai vrem sa avem situatie economica buna.. asta ..sa nu mai zic eu ceva acum ! p**a .. ca niciodata nu o sa fim in rand cu U.E .. daca o sa continuati asa..retardatilor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax